|luni, iulie 24, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 07.07.2016 

soparla-cu-volanas

• Aflăm cu o oarecare surprindere că un ortac de la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu a intrat de luni dimineaţă în greva foamei, ca o formă de protest faţă disponibilizările de personal anunţate de conducerea CET Govora. Situaţia grea, din punct de vedere economico-financiar, a CET Govora impune măsuri radicale, inclusiv concedierea unor angajaţi, însă administratorul judiciar al societăţii ar trebui să înceapă restructurările cu personalul TESA şi cu directorii de la Direcţia Minerit care câştigă salarii de peste 100 milioane lei vechi fiecare. Spre exemplu, dacă este dat afară directorul Milorad Cumpănăşoiu nu este nici o tragedie, întrucât acesta deţine o avere impresionantă, însă este o adevărată dramă dacă sunt concediaţi unii mineri din Berbeşti-Alunu cu familii numeroase (uneori sărace) şi fără alte venituri.

• Judeţul Vâlcea stă bine la capitolul… venituri bugetare pe locuitor colectate de administraţiile publice locale. În cadrul unei conferinţe pe teme de administraţie publică locală, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a anunţat că sunt cinci judeţe în ţară, printre care şi Vâlcea (cu venituri de peste 3.500 de lei pe locuitor), însă sunt trei judeţe cu 2.500 lei venituri bugetare, majoritatea judeţelor aflându-se între aceste limite. În opinia ministrului Finanţelor, sunt necesare măsuri pentru dezvoltarea şi creşterea veniturilor administraţiilor publice locale care, însă, trebuie să respecte o serie de principii, precum echitate (resurse mai mari pentru localităţile cu posibilităţi mai scăzute), eficienţă, transparenţă şi responsabilitate.

• Anul trecut se pare că a fost cu noroc pentru consilierul local liberal Grigore Crăciunescu (zis „primarul ruşinică”): a încasat, împreună cu soţia lui, „salarii” de la propria firmă – SC Nordic Impex SRL – în sumă de 700 milioane lei vechi, la care se adaugă indemnizaţia de la Consiliul Local de 100 milioane de lei vechi, plus „dobânzi”, tot de la propria societate, de peste 100 milioane de lei vechi. Anul trecut, Grigore Crăciunescu a acordat în nume personal către SC Nordic Impex SRL împrumuturi de peste 6 miliarde de lei vechi (!?!) şi de 16.500 euro către Elena Constantinescu, în condiţiile în care liberalul Crăciunescu deţine 400 părţi sociale la firma în cauză în valoare de 400 milioane de lei vechi. Are „balta peşte”, deoarece Grigore Crăciunescu deţine în bănci peste 2,2 miliarde de lei vechi, 50.000 de dolari americani şi circa 13.000 euro.

• Compania Naţională de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România anunţă că termenul de depunere si deschidere pentru procedurile de atribuire având ca obiect „Întreținere curentă pe timp de iarnă 2016-2020 DRDP Craiova – Lot 4 SDN Râmnicu Vâlcea” a fost decalat pentru data de 12 iulie 2016. Precizăm că, aceste licitații au fost lansate și demarate de CNADNR, iar depunerea ofertelor și deschiderea acestora vor avea loc în aceeași zi la Direcția Regională Craiova.

Leave a Response