|joi, octombrie 19, 2017
  • Follow Us!

CANDIDAȚI PENALI pe lista PNL de la Consiliul Județean Vâlcea! Gheorghe Păsat și Aristin Dumitrescu 

dna-liviu-adascalitei

 

Liberalii promovează oameni cu probleme penale pe lisa de candidați la Consiliul Județean Vâlcea! Pe poziția a treia se află actualul președinte interimar al CJ, Gheorghe Păsat, care este pus sub învinuire pentru abuz în serviciu, fiind acuzat de procurorii DNA că a avizat în anul 2015 în mod ilegal plata a peste 150.000 de lei din bugetul instituţiei.

De asemenea pe poziția 24 se află Aristin Dumitrescu, care a fost condamnat în anul 2011  la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 2 ani pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

13321778_10210186164755531_8627489310603381162_n

 

Aristin Dumitrescu inchisoare

Articole despre cele două cazuri de CANDIDAȚI PENALI:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cercetat de DNA

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, şi alţi cinci angajaţi ai instituţiei, au fost puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că au avizat în mod ilegal plata a peste 150.000 de lei din bugetul instituţiei, anunţă procurorii anticorupţie.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cercetat de DNA (Imagine: Liviu Adascalitei/ Arhiva Mediafax Foto)

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Pasat, şi altor cinci angajaţi ai instituţiei, unii dintre ei având funcţii de conducere, pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi abuz de încredere prin fraudarea creditorilor. În acelaşi dosar sunt vizaţi şi doi reprezentanţi ai unei firme, unul dintre aceştia fiind reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, „în perioada octombrie 2015 – ianuarie 2016, inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, în înţelegere cu persoane cu funcţii de conducere şi funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, au iniţiat un mecanism fraudulos prin care să evite executarea silită a conturilor firmei de către creditori”.

Procurorii susţin că firma respectivă avea în derulare un contract cu Consiliul Judeţean Vâlcea, ce avea ca obiect asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor la CET GOVORA în cadrul proiectului Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2029.

Potrivit procurorilor DNA, cei doi administratori ar fi incheiat în fals un contract cu o societate din Turcia, prin care ar fi cesionat cu titlu gratuit dreptul de creanţă cu garanţiile şi accesoriile acestuia, provenite din contractul pe care îl aveau cu instituţia de stat. De asemenea „cele două persoane au mai întocmit şi o notificare prin care societatea cesionară ar fi solicitat Consiliului Judeţean Vâlcea să achite sumele datorate într-un anumit cont deschis la o unitate bancară”, se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.

Ulterior, „reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea prevederilor contractuale, au încheiat cu inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian un act adiţional la contractul de servicii arătat mai sus, în care se stipula că se înlocuieşte contul societăţii reprezentate de cei doi, cu un altul al firmei cesionare” , menţionează procurorii.

După câteva zile, Consiliul Judeţean Vâlcea a achitat 150.571,69 lei (inclusiv TVA) reprezentând tranşa de plată trimestrială aferentă contractului de servicii în contul de trezorerie al societăţii cesionare.

„Acest lucru a avut drept consecinţă, pe de o parte, evitarea încasării în conturile poprite ale firmei reprezentate de inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian, a sumei de 150.571,69 lei şi, pe de altă parte, neîncasarea de către ANAF a sumelor cuvenite”, explică DNA.

 

Pentru folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete,

Aristin Dumitrescu a scăpat cu o condamnare de doar un an de închisoare cu suspendare

Joi, 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti s-a pronuţat în mod definitiv în dosarul în care vâlceanul Aristin Dumitrescu (membru PNL şi fratele fostului director de la Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea) a fost trimis în judecată de procurorii DNA. Astfel, prin Decizia penală nr. 1.239 din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a menţinut sentinţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea hotărând condamnarea inculpatului Aristin Dumitrescu, administrator al SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată, pe un termen de încercare de 2 ani.

Aristin Dumitrescu a fost condamnat pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Trebuie să mai spunem că instanţa din Piteşti a constatat acoperite integral prejudiciile cauzate şi l-a obligat pe Aristin Dumitrescu la plata sumei de 10.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În luna ianuarie 2009, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a lui Aristin Dumitrescu, administrator al SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor; fals intelectual şi uz de fals, ambele în forma participaţiei improprii şi în formă continuată; evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare fapt: în cursul anului 2002, între Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR – SV Oltenia) şi SC Unirea Invest SRL Rm. Vâlcea s-a încheiat un contract finanţat cu fonduri Phare ce avea ca obiect implementare proiectului „Dezvoltarea activităţii firmei prin efectuarea de lucrări de cadastru, geodezie, cartografie”. În acest context, în perioada 18 iunie 2003 – 6 octombrie 2004, Aristin Dumitrescu, în calitate de administrator şi asociat unic al SC Unirea Invest SRL Rm.Vâlcea, a confirmat fictiv primirea unor bunuri (staţii de emisie-recepţie, sisteme de calcul, staţie totală, prisme şi jaloane, etc.) care ar fi trebuit aprovizionate în cadrul proiectului, semnând în fals patru facturi fiscale.

Totodată, inculpatul a dispus plata contravalorii acestor bunuri şi a evidenţiat, în fals, în documentele contabile ale firmei sale, recepţia acestor mărfuri. Cu ocazia depunerii cererii de plată a fondurilor nerambursabile la ADR – SV Oltenia, în luna septembrie 2004, Aristin Dumitrescu a anexat un raport tehnic în care a consemnat, în mod nereal, că firma beneficiară a proiectului a achiziţionat bunurile menţionate mai sus şi că a achitat contravaloarea acestora. În această modalitate, inculpatul a creat aparenţa împrejurării că proiectul a fost finalizat şi că s-au atins toate obiectivele. Fostul Minister al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 64.065 lei, reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă încasată necuvenit de către SC Unirea Invest SRL Râmnicu Vâlcea. Prin înregistrarea în mod nejustificat în evidenţa contabilă a societăţii de documente fiscale privind staţia totală cu prisme şi jaloane a produs un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în cuantum de 37.878 lei lei. Pentru recuperarea acestui prejudiciu, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Aristin Dumitrescu. Mai trebuie să menţionăm că acest dosar s-a constituit ca urmare a unei sesizări a Departamentului pentru Luptă Antifraudă din cadrul Guvernului României.

(Petre Coman)

Leave a Response