|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

Accident rutier mortal la Galicea 

bicicleta-accident.-alba-iuliajpg

Foto: Arhivă

D. Dragoş, de 26 de ani, din comuna vâlceană Galicea, a condus ieri după amiază un autoturism DJ 678A, direcţia Galicea – Nicolae Bălcescu, iar în localitatea Pleşoiu, a lovit cu partea din faţă a autoturismului pe un bătrân de  75 de ani, din comuna Galicea, care se deplasa pe o bicicletă, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului a rezultat decesul bicilistului.

Conducătorul bicicletei nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, iar în urma examinării bicicletei, s-a constatat că aceasta nu avea semnalizare corespunzătoare, la faţa locului nefiind identificat vreun element reflectorizant.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Leave a Response