|vineri, mai 26, 2017
  • Follow Us!

Poliţia a efectuat mai multe percheziţii domicilare la doi tineri acuzaţi de furturi 

perchezitii

 

Exploatând cu operativitate datele şi informaţiile obţinute, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigaţii Criminale, împreună cu lucrători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi un tehnician criminalist, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au descins la domiciliile suspecţilor M. David de 19 ani, din Râmnicu Vâlcea şi L. W. de 17 ani, din Râmnicu Vâlcea, în vederea identificării de bunuri şi valori care provin din comiterea de furturi. Cauza face obiectul unui dosar penal, la care au fost reunite alte patru dosare penale, iniţial înregistrate cu autori necunoscuţi, pentru comiterea de infracţiuni de furt calificat, din autoturisme şi societăţi comerciale, pe raza municipiului Rm. Vâlcea, cu un prejudiciu de aproximativ 8500 lei. La data de 24.09.2015, în urma probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspectului L.W., de 17 ani. Faţă de M. David, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu suspectul în stare de libertate.

Leave a Response