|marți, octombrie 17, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 20.08.2015 

soparla-cu-volanas
  • Cazanul lui Gică de la CET Govora este pe cale să dea în clocot. Apa fiartă îi va frige rău de tot pe liberalii lui Buican! Directoarea Cruela Șpăgara susține, în mod „surprinzător“, cauza antreprenorului care retehnologizează unul dintre cazanele CET-ului și se află în întârziere de câteva luni. Poate că apropierea de patronul firmei, cu care a fost colegă de facultate, o determină pe madam Cruela să-i păsuiască pe executanți și să le susțină interesele în fața președintelui CJ Vâlcea, Gică Păsat (care se pare că a băgat și el puțintel degețelele delicate în butoiul cu miere!), consilierilor județeni și conducerii CET Govora. Subiectul este destul de încins și va exploda electoral direct în fața lui Buican și compania galbenă, aflată vremelnic la conducerea județului. Urmărim cu interes subiectul și mizăm pe înțelepciunea de ultim moment a capetelor „luminate“ de la Consiliul Județean Vâlcea!
  • O bilă albă pentru fostul ministru al Relației cu Parlamentul pe vremea guvernării pedeliste, Valentin Iliescu! Trecut între timp în barca pesediștilor, Iliescu are din nou trecere la mai marii țării și poate să facă lobby pentru finanțarea construcției unor lăcașuri de cult. Zilele trecute l-am întâlnit pe fostul ministru la Mânăstirea Dintr-un Lemn, la o discuție cu maica stareță, care ne-a vorbit despre sprijinul acordat de Valentin Iliescu pentru edificarea noii biserici din incinta mânăstirii.
  • Consiliul Judeţean Vâlcea face parte dintr-un top „select” al instituţiilor publice care nu au dat nici un leu… către biserici. Cel puţin aşa s-a întâmplat anul trecut, când la conducere a fost Ion Cîlea (11 luni) şi Gheorghe Păsat (o lună). Spre comparaţie, Consiliul Judeţean Hunedoara a alocat anul trecut peste 900.000 euro, CJ Cluj aproape 800.000 de euro, Consiliul Judeţean Harghita circa 700.000 euro şi Primăria Bacău peste 630.000 euro.
  • Joi, la Râmnicu Vâlcea, va avea loc şedinţa de constituire a Partidului Socialist Român – Vâlcea, fondat şi condus de senatorul Mircea Geoană. La evenimentul din Râmnicu Vâlcea va participa chiar Mircea Geoană, alături de alţi membri ai conducerii centrale, preşedintele interimar al noii formaţiuni politice din judeţ urmând a fi Adrian Sandu, fost membru PNL şi ex-consilier judeţean în perioada 2000-2004.

 

Leave a Response