|luni, iulie 24, 2017
  • Follow Us!

Liderul PSD Govora, Daniela Oteşanu, salută alegerea lui Costi Rădulescu în fruntea partidului 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După cum se ştie, la sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc Conferinţa judeţeană a PSD Vâlcea, prilej cu care deputatul Costi Rădulescu a fost ales în fruntea formaţiunii politice. La acest eveniment a participat, în calitate de delegat, şi doamna Daniela Oteşanu, preşedintele Organizaţiei PSD Băile Govora şi vicepreşedinte PSD Vâlcea, care ne-a declarat: „Liderii PSD au luat o decizie înțeleaptă, pentru că nu aveam nevoie de o luptă internă la Vâlcea, în interiorul partidului. Costi Rădulescu este cea mai bună alegere pentru toată lumea și nu numai pentru partid. Consider că este singurul care poate opri manipularea psihologică pe care o propagă PNL. Liberalii ne-au demonstrat de fiecare dată că își urmăresc doar propriul interes de grup și, în nici un caz, pe cel social sau național. Practic, electoratul românesc și cel vâlcean se zbat într-un hățiș psihologic atât bine conceput de acești oportuniști”. Organizaţia locală a Partidului Social Democrat (PSD) Govora, condusă de Daniela Oteşanu, deţine una dintre cele mai moderne şi funcţionale sedii de partid din judeţ. Familia Oteşanu demonstrează încă o dată că nu a bătut în retragere la greu şi nici nu a dat înapoi în faţa provocărilor pe care viaţa le-a adus. Au reuşit să fie, în egală măsură, oameni buni dar şi adversari redutabili când împrejurările au impus-o. Ambiţie, viziune, profesionalism şi seriozitate sunt doar câteva din calităţile ce recomandă această familie. Daniela Oteşanu este preşedintele Organizaţiei PSD Govora şi o femeie activă în politica vâlceană. A intrat în politică în anul 2004 şi consideră că nu a greşit. Se consideră o femeie împlinită personal şi profesional. „Am intrat în politică în anul 2004, şi am ales să fac pasul către PSD pentru ca în doctrina social-democraţiei m-am regăsit ca aşteptări şi aspiraţii. Sunt şi voi rămâne o persoană de stânga. Lumea ar trebui să ştie că sunt o persoană care nu capitulează oricum, că sunt o persoană care spune ce gândeşte şi care este convinsă că în viitor cei care au carte (cu adevărat) vor avea un cuvânt greu de spus în societatea românească. Sunt o persoană care niciodată nu îşi va pleca fruntea în faţa ipocriţilor şi ariviştilor”, a spus Daniela Oteşanu. Pentru Daniela Oteşanu, preşedinta organizaţiei PSD din Băile Govora, promovarea cât mai multor femei în funcţii politice reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de viitor, pe care îl va realiza cu orice preţ.

(Marian Dinu)

Leave a Response