|luni, iulie 24, 2017
  • Follow Us!

Corupţie de la Comisariatul pentru Protecția Consumatorului Vâlcea 

Austeritatea-nu-vindeca-Romania-de-coruptie---Studiu

Tribunalul Vâlcea a pronunţat zilele trecute prima soluţie în Dosarul nr. 4659/90/2014 privind tentativa de dare de mită săvârşită de vâlceanca Florina Lite la sediul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vâlcea. „Condamnă pe inculpata Florina Lite la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În baza art. 91 C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d C. pen. impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Rm. Vâlcea pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 249 C.p.p. menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 200 lei. În baza art. 290 alin. 5 C.pen., confiscă de la inculpată suma de 200 lei, consemnată la CEC Bank – Sucursala Rm. Vâlcea, pe numele acesteia, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpată să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în sentinţa Tribunalului Vâlcea. La sfârşitul anului trecut, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Florina Lite, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită. În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt: la data de 5 decembrie 2014, inculpata a remis martorilor S.C.C., din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Vâlcea și P.G.C., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, aflați în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, suma de 200 de lei, pentru ca aceștia să nu procedeze la sancționarea contravențională a fiului ei (administrator al unei societăți comerciale) pentru săvârșirea unei contravenții prevăzută de OG nr. 15/2002. Cercetările au fost efectuate în colaborare cu ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Vâlcea. (Petre Coman)

Leave a Response