|miercuri, septembrie 19, 2018
  • Follow Us!

Camioanele fac un ocol de 100 km pentru că CNADNR se chinuie 3 luni să repare o fâşie de drum pe Dealul Negru 

ocol Dealul Negru

 

Tirurile au „interzis“ de aproa­pe o lună şi jumă­tate pe Dealul Negru, una dintre principalele rute comerciale pentru trans­portul de mărfuri din România, fiind nevoite să ocolească 100 km şi să plătească circa 50 euro în plus pe combustibil. CNADNR spune că abia peste o lună va putea repara porţiunea de drum de câteva zeci de metri afectată la finalul lunii iulie de alunecări de teren.

Restricţiile de trafic pentru vehiculele comerciale de marfă de peste 7,5 tone de pe DN 7 între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea vor fi ridicate abia la jumătatea lunii octombrie, când Compania Naţio­nală de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România estimează că vor fi finalizate lucrările pentru reme­dierea alunecărilor de teren provocate de inundaţiile de la finalul lunii iulie. Până atunci, transpor­tatorii rutieri de mărfuri sunt nevoiţi să facă un ocol de circa 100 de kilometri pe ruta Piteşti-Slatina-Drăgăşani-Râmnicu Vâlcea.

DN7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, care traversează şi Dealul Negru, este prin­cipala rută de export pentru pro­ducătorul auto Da­cia şi este de ase­menea una dintre cele mai frecvent uti­lizate şosele de către transpor­tatorii rutieri, pe aici reali­zându-se practic aprovi­zionarea re­giunii Mun­tenia şi nu numai. Lungi­mea porţi­unii de drum afectată de alunecările de teren este de 20-30 de metri.

Singura variantă pe care tirurile o au la dispoziţie pentru a ajunge de la Piteşti la Râmnicu-Vâlcea (un traseu de 60 km pe Dealul Negru) este un drum care trece prin Slatina şi Drăgăşani, mai lung cu peste 100 de kilometri.

„Nu se justifică res­tric­ţionarea traficului de camioane pe Dealul Negru. Se puteau instala nişte sema­foare, exact cum se face şi pe Valea Oltului când au loc astfel de evenimente, nu să ne pună să oco­lim“, spune Ion Lixandru, vicepre­şedintele asociaţiei compa­nii­lor de logistică ARILOG şi admi­nistrator la Camion Logistic.  „Nu pot să îi spui clientului din Belgia sau Olanda că un contract s-a mărit cu 100 de kilometri. Nu te despă­gubeşte nimeni pentru com­busti­bilul sau timpul pierdut“, afirmă Lixandru. Diferenţa foarte mare, de peste 100 de kilo­metri, conduce la o majorare semni­ficativă a costurilor directe ale fir­melor de transport rutier cu mo­torina (35 de litri supli­mentar minimum) şi cu uzura vehiculelor, pre­cum şi la o creştere cu până la 2 ore a timpului de deplasare între cele două locali­tăţi, în con­diţiile în care durata de con­dus zilnică a unui şofer profe­sionist în UE nu depăşăşte 9 ore, spu­nea în urmă cu câteva săptămâni Uniu­nea Na­ţională a Trans­por­ta­torilor Rutieri din România (UNTRR). Astfel, un tir care face acest ocol plăteşte în plus doar pentru car­burant cel puţin 50 de euro, potrivit calculelor ZF.

„Urmare a cedării terasamen­telor, cauzată de precipitaţiile abun­dente căzute în perioada 23-29 iulie, se constată că pe sectorul Piteşti-Râmnicu Vâlcea (în zona kilo­metrului 153 – n.red.) este periclitată siguranţa cir­cu­laţiei rutiere şi s-a luat măsura restric­ţionării circulaţiei pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone în vederea diminuării riscului de extindere a degradărilor“, potrivit CNADNR. Compania de drumuri mai spune că la mijlocul lunii august a demarat lucrările de refacere a porţiunii de drum, acestea urmând să aibă o durată de două luni. „Res­tricţia va fi menţinută până la fina­lizarea luc­rărilor, pe 15 octombrie 2014“, potrivit CNADNR.

Gheorghe Vlase, omul de afaceri care controlează transportatorul rutier Vlase Spedition, spune că firma sa trimite lunar circa 300-350 de camioane pe ruta care în prezent este restric­ţionată pentru vehiculele comerciale de marfă. „Ocolirea este semnificativă“, spune Vlase. (zf.ro)

 

Leave a Response