|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Poliţia duce „lupte grele” cu prostituţia de pe Valea Oltului, cu micii hoţi de lemne şi braconierii 

razie-a-politiei-la-prostituate-in-cluj

În data de 03 martie a.c. între orele 10.00-16.00, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Racoviţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală. Cu această ocazie, activităţilor desfăşurate a fost depistată D. Elena din oraşul Brezoi, care se afla în parcarea Tutuleşti, unde atrăgea participanţii la trafic în vederea practicării de raporturi sexuale spre a obţine foloase materiale. Cea în cauză a fost sancţionată contravenţional conform art. 2, pct. 6, din Legea 61/1991 cu amenda de 500 lei. De asemenea, a fost depistat S. Cosmin, care transporta cu un atelaj hipo 0,579 m.c. material lemnos, esenţă fag verde de rulaj. Bărbatul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă sau aviz de însoţire prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional conform art. 19, alin 1, lit. b, cu amendă de 2.000 lei, iar materialul lemnos transportat a fost confiscat fiind predat în custodie Ocolului Silvic Clăbucet. La data de 03 martie, ora 07.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Râmnicu Vâlcea împreună cu cei din cadrul Postului de Poliţiei Dăeşti şi Bujoreni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului. Cu această ocazie, a fost depistat V. Robert, din com. Bujoreni, în timp ce pescuia cu unelte interzise pe râul OLT pe raza com. Bujoreni. A fost întocmit dosar penal conform art.64 lit. k  din OUG 23/2008. În data de 04 martie a.c., ora 00.30, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani, în timp ce efectuau serviciul pe strada Tudor Vladimirescu din mun. Drăgăşani, au procedat la oprirea pentru control a unui moped, condus de I. Gheorghe, de 24 ani, din com. Prundeni. În urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul nu este posesor de permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat. Fiindu-i solicitată testarea cu alcooltestul şi prelevarea de probe biologice, tânărul a refuzat. A fost întocmit dosar penal  pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334 al.1, art.335 alin.1 si art.337, alin.1 din C.penal. La data de 03 martie a.c., ora 13.30 poliţiştii Secţie de Poliţie Rurală 3 Suteşti şi ai Postului de Poliţie Suteşti, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei Suteşti, judeţul Vâlcea ,D.N. 67 B au depistat pe C. Teodoro, de 60 ani, cetăţean italian, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen având autorizaţia de circulaţie provizorie nu mai este valabilă de la sfârşitul anului trecut. În data de 03 martie a.c., în jurul orei 16.20, poliţiştii au fost sesizaţi că în jurul orei 16.10 a fost observat un bărbat, care, prin spargerea unui geam de la o biserică din Drăgoeşti, a pătruns în interiorul bisericii. Mai mulţi cetăţeni l-au reţinut pe bărbat în imobil  până la sosirea organelor de poliţie. Bărbatul prins în flagrant este P. Vasile, de 42 de ani, din comuna Roşiile.Preotului paroh a precizat că din biserică nu lipsesc bunuri. Sunt efectuate cercetări pentru tentativă de furt.

Leave a Response