|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Record de copii abandonaţi în spitalele Vâlcea, în 2013 

copil_59_3583618270

 

Potrivit unui bilanţ al autorităţilor locale, motivul pentru care mamele şi-au abandonat copiii a fost acela că nu au cu ce să-i crească.

„Potrivit raportului de activitate al DGASPC – ului Vâlcea, în ceea ce priveşte situaţia copiilor părăsiţi în unităţile medicale, de cele mai multe ori, mamele nu văd nicio posibilitate de a-şi creşte copiii. Motivele sunt adesea insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa de maturitate şi incapacitatea de a se descurca, precum şi problemele personale sau emoţionale – stigmatul conferit de statutul de părinte unic, dependenţa de alcool, tulburările de personalitate etc. Se întâmplă frecvent ca părinţii să-şi abandoneze copiii în spital fără să lase vreo informaţie privind identitatea sau adresa lor. Anul trecut, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a fost sesizată cu privire la situaţia a 41 de copii care erau în risc de abandon în unităţile sanitare”, a declarat Nicolae Badea, şeful Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului Vâlcea.

Pentru 21 de copii a fost întocmit proces-verbal de abandon, 17 au fost plasaţi la asistenţi maternali, iar 12 au fost reintegraţi în familie.

Comparativ cu datele statistice ale anului 2012 când această instituţie a fost sesizată cu privire la 17 de cazuri de abandon în unităţile sanitare, se poate spune că, în 2013, numărul copiilor abandonaţi în spitale aproape s-a dublat, a mai spus Badea

EVZ.ro

Leave a Response