|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

PROIECTELE RESTANTE PENTRU APĂ INTRĂ ÎN „VADUL” EXECUŢIILOR 

ion-cilea

 

Renunţând la discursul protocolar, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea, a cerut imperativ conducerii Administraţiei Naţionale a Fondului de Mediu şi altor instituţii centrale ale statului să pună în aplicare angajamentele asumate în vederea implementării proiectelor cuprinse în Master Planul judeţului pentru execuţia sau extinderea, după caz, a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile Diculeşti, Stăneşti, Fârtăţeşti şi Bujoreni.

Schimbarea de ton a venit după ce, ani la rând, s-a purtat o corespondenţă insistentă în legătură cu necesitatea prioritizării proiectelor sus-amintite, preşedintele Ion Cîlea avertizând că asigurarea apei pentru populaţie a devenit o problemă gravă, mai ales în comuna Diculeşti din cauza scăderii nivelului pânzei freatice şi a deteriorării potabilităţii apei din fântânile existente.

Ţinând seama de situaţiile critice din judeţ, în ceea ce priveşte infrastructura de apă, Consiliul Judeţean, prin Hotărârea nr. 79, a aprobat încă din 29 mai 2009 Master Planul de apă în care s-au făcut câteva precizări clare: 1. Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare menajeră în comuna Diculeşti; 2. Înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă în 5 sate ale comunei Stăneşti; 3. Înfiinţarea sistemului integrat de alimentare cu apă în 5 sate din comuna Fârtăţeşti; 4. Reabilitarea unui sistem de canalizare şi construirea unei staţii de epurare în comuna Bujoreni.

După lansarea Master Planului, a început cavalcada adreselor şi a deplasărilor repetate ale preşedintelui Consiliului Judeţean, cerând de fiecare dată cuprinderea pentru finanţare a celor 4 proiecte pe structura programului operaţional pentru mediu. În faţa avalanşei de cereri insistente, Administraţia Fondurilor pentru Mediu a turat motoarele sistemului birocratic. De exemplu, – care nu este deloc singular – la adresa Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 4350 din 28.04.2011, respectiva Administraţie a solicitat încă o dată precizări dacă lucrările propuse „răspund cerinţelor de programare a investiţiilor la nivelul judeţului”. Ba, culmea ridicolului, a iterat şi avertizarea precum că: „Pentru a putea urgenta procesul de analiză şi evaluare, vă rugăm să ne transmiteţi răspunsul în cel mult 10 zile de la primirea acestei solicitări”. Bineînţeles, după aceea, s-a aşternut o lungă tăcere şi nu s-au mai dat răspunsuri la următoarele adrese şi intervenţii directe ale conducerii Consiliului Judeţan.

În faţa valului de incertitudini, preşedintele Ion Cîlea a cerut audienţă specială la actualul Ministru al Mediului şi a insistat ultimativ pentru soluţionarea grabnică şi integrală a problemelor cu care se confruntă de ani de zile populaţia din cele 4 localităţi. Rezultatul? În cursul săptămânii viitoare vor fi prezenţi la Râmnicu Vâlcea preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, Adrian Gearâp, reprezentantul Autorităţii de Management POS Mediu, Ciprian Ghioc, reprezentanta firmei de consultanţă FICHNER, Ana Butnaru, şi alţi factori de decizie, prilej cu care vor fi semnate contractele de finanţare pentru cele 4 proiecte atât de mult amânate şi disputate.

 

 

Compartimentul de relaţii cu mass media

Leave a Response