|marți, octombrie 16, 2018
  • Follow Us!

Firmei Scavil i s-a făcut dreptate 

index

Conducerea Primăriei Râmnicului a avut în ultimele zile o serie de întâlniri cu comercianţi din Dovali, în vederea rezolvării doleanţelor acestora, dar şi pentru găsirea unor modalităţi de îmbunătăţire a activităţilor economice din zonă. Astfel, după discuţii cu conducerea firmei Scavil, s-a luat decizia anulării, într-o viitoare şedinţă a legislativului local, a hotărârii care denumea o arteră de circulaţie de pe proprietatea acestei firme din Dovali. De asemenea, în perioada imediat următoare vor avea loc întâlniri cu toţi deţinătorii de standuri în vederea alinierii acestora şi creării unor alei care să permită circulaţia pe două sensuri, precum şi accesul facil al maşinilor de intervenţie în cazuri de necesitate.

Leave a Response