Preşedintele clubului, Petre Berbecaru, este optimist

duminică, 17 martie 2013

Preşedintele clubului, Petre Berbecaru, este optimist

Plecând de la premisa că semifinalele Ligii Campionilor nu mai pot fi ratate, viaţa la Oltchim se anunţă în roz în următoarele luni. Interesul pentru a urmări pe viu echipa de handbal este imens, mai ales într-un moment în care se luptă pentru cel mai important trofeu de pe continent. În atare condiţii, ÔÇ£chimistele” sunt obligate să se plece cu arme şi bagaje din Vâlcea. O sală de 3.000 de locuri este neîncăpătoare pentru un meci în care se joacă accederea în finala mare. Și nici n-ar fi de dorit ca Oltchim să rămână pe loc, ar fi chiar o măsură împotriva clubului, întrucât n-ar fi exploatată tocmai partea care o interesează cel mai mult în această perioadă, cea financiară. “O semifinală în Bucureşti este foarte probabilă. Sala din Vâlcea nu are locuri pe măsura cererilor de bilete”, spune şi Petre Berbecaru, preşedintele CS Oltchim. Cele trei variante pentru campioana României de a evolua sunt ÔÇ£Polivalenta” (5.000 de locuri), la Romexpo unde s-ar putea construi o arenă cu tribune mobile de aproximativ 8.000 de locuri sau Arena Naţională, care ar putea găzdui până la 50.000 de spectatori. ÔÇ£A fost discutată, la un moment dat, inclusiv varianta să jucăm pe stadion”, susţine Petre Berbecaru. Această ultimă soluţie ar fi şi cea mai recomandată şi ar însemna practic un boom financiar pentru Oltchim. La finala Champions League din 2010, când Vâlcea a înfruntat Viborg, în “Polivalentă” au intrat 5.500 de fani ai echipei. Handbalistele pregătite pe atunci de Radu Voina ar fi putut umple lejer un stadion de fotbal. Cel puţin 30.000 de cereri au fost neonorate, în timp ce alţi susţinători au renunţat să mai caute bilete pentru că pur şi simplu nu au fost de găsit. Iar cel mai ieftin tichet a fost de 100 de lei, adică peste 20 de euro plătit de fiecare fan. Ce ar însemna o semifinală cu 50.000 de oameni în tribune, să spunem la 15 euro media? Un profit de aproximativ 750.000 de euro, fără a mai lua în calcul şi alte venituri din publicitate, marketing etc. Mai mult, Vâlcea ar putea visa şi la un al doilea meci pe Arena Naţională, în finala competiţiei, are tot dreptul după victoria cu Ferencvaros. În acest caz, veniturile generate ar fi şi mai mari, iar Oltchim şi-ar putea strânge aproape tot bugetul pentru sezonul următor, astfel încât să se menţină între cele mai puternice echipe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe