|miercuri, decembrie 13, 2017
  • Follow Us!

Taxare inversă în cazul măsurilor de simplificare 

Taxare inversă în cazul măsurilor de simplificare

În documentarul de mai jos, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor interesaţi principalele aspecte referitoare la măsurile de simplificare privind plata taxei pe valoarea adăugată aplicate pentru anumite operaţiuni pentru care beneficiarii sunt obligaţi la plata taxei.

Aplicabilitate

Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:

– livrarea de deşeuri feroase şi neferoase, de rebuturi feroase şi neferoase, inclusiv livrarea de produse semifinite rezultate din prelucrarea, fabricarea sau topirea acestora;

– livrarea de reziduuri şi alte materiale reciclabile alcătuite din metale feroase şi neferoase, aliajele acestora, zgură, cenuşă şi reziduuri industriale ce conţin metale sau aliajele lor;

– livrarea de deşeuri de materiale reciclabile şi materiale reciclabile uzate constând în hârtie, carton, material textil, cabluri, cauciuc, plastic, cioburi de sticlă şi sticlă;

– livrarea materialelor prevăzute mai sus după prelucrarea/transformarea acestora prin operaţiuni de curăţare, polizare, selecţie, tăiere, fragmentare, presare sau turnare în lingouri, inclusiv a lingourilor de metale neferoase pentru obţinerea cărora s-au adăugat alte elemente de aliere;

– livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare;

– livrarea de cereale şi plante tehnice menţionate la art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (CF), care figurează în nomenclatura combinată stabilită prin Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun (se aplică până la 31 mai 2013);

– transferul de certificate de emisii de gaze cu efect de seră, astfel cum sunt definite la art. 3 din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, transferabile în conformitate cu art. 12 din directivă, precum şi transferul altor unităţi care pot fi utilizate de operatori în conformitate cu aceeaşi directivă.

Procedura de aplicare a măsurilor de simplificare

Prevederile referitoare la măsurile de simplificare se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii menţionate mai sus care au locul în România conform art. 132 şi 133 CF şi sunt operaţiuni taxabile conform Titlului VI din CF.

Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii pentru care se aplică măsurile de simplificare, furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă.

Atenţie! Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 CF.

Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul de TVA atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145 – 147^1 CF.

În cazul livrărilor de bunuri pentru care se aplică măsurile de simplificare prevăzute la art. 160 alin. (2) CF, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii emit facturi fără taxă şi înscriu în aceste facturi o menţiune referitoare la faptul că au aplicat taxarea inversă. Taxa se calculează de către beneficiar şi se înscrie în facturi şi în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va efectua în cursul perioadei fiscale înregistrarea 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.

Înregistrarea taxei de către cumpărător atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea TVA. Colectarea TVA la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator.

Atenţie! Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160 CF, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145, 145^1, 146, 147 şi 147^1 CF. Furnizorii/Prestatorii care sunt persoane impozabile cu regim mixt vor lua în calculul pro rata, ca operaţiuni taxabile, valoarea livrărilor/prestărilor pentru care au aplicat taxarea inversă.

Măsuri întreprinse în situaţia neaplicării taxării inverse conform art. 160 Cod Fiscal

În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege organele de inspecţie fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la corectarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse.

În cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligaţia să colecteze TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, dacă la data constatării de către organele de inspecţie fiscală a neaplicării taxării inverse, furnizorii/prestatorii şi/sau beneficiarii se află în situaţia de insolvenţă potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, de insolvabilitate în condiţiile prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, precum şi în situaţii în care măsurile de simplificare nu pot fi aplicate concomitent şi la furnizor/prestator şi la beneficiar deoarece cel puţin unul dintre aceştia se află în situaţii cum ar fi starea de inactivitate conform art. 78^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, suspendare din Registrul comerţului, radiere din Registrul comerţului, anulare a codului de înregistrare în scopuri de TVA potrivit legii, regimul normal de taxare rămâne valabil aplicat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– potrivit constatărilor organelor de inspecţie fiscală nu s-au produs consecinţe fiscal-bugetare negative la furnizori/prestatori şi/sau la beneficiari ca urmare a aplicării regimului normal de taxare;

– aplicarea taxării inverse la furnizori/prestatori şi/sau la beneficiari poate genera consecinţe fiscal-bugetare negative.

*

Baza legală: art. 160 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 82 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Leave a Response