|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

O americancă locuia ilegal la Vâlcea 

 O americancă locuia ilegal la Vâlcea

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Vâlcea au organizat în data de 05 octombrie 2012, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Cu această ocazie a fost depistată cu şedere ilegală cetăţeana B.A.M., din Statele Unite ale Americii. Persoana în cauză a intrat în ţară în baza permisului de şedere, iar la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării şi nici nu a efectuat demersuri pentru prelungirea acestuia.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroului pentru Imigrări -Vâlcea au emis pe numele cetăţenei americane, decizie de returnare prin care este obligată sa părăsească teritoriul României în termen de 15 zile .Totodată, aceasta a fost sancţionata contravenţional cu avertisment , conform O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

Biroul pentru Imigrări Vâlcea continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune pe acest segment de activitate şi cooperând cu toate instituţiile interesate în menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii noastre .

Leave a Response