|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Sparle si soparle 3 august 2012 

Sparle si soparle 3 august 2012

• Un cititor al ediţiei electronice a ziarului nostru ne-a trimis câteva precizări legate de “afacerile” din jurul patronului Romstrade: “Nelu Iordache habar nu are ce s-a făcut şi ce nu în ceea ce priveşte derocarea şi consolidarea versanţilor. Ca să nu mai zicem de poduri…. Dacă eraţi curioşi cine şi cum a lucrat, pot să vă dau câteva indicii. Romstrade a subcontractat lucrările de consolidare, derocare şi reparaţia podurilor firmei conduse de ing. Moşteanu (care a lucrat la Drumuri şi Poduri) cu sediul la Centrul de Afaceri Flandra. Acesta nu dispunea de angajaţi şi nici mijloace pentru a realiza lucrările. Aşa că a subcontractat la rândul său aceste lucrări societăţii Petromir SRL cu sediul pe strada Timiş din Râmnicu Vâlcea. Patronul semianalfabet Mircea Opriş s-a dat peste cap să crească văzând cu ochii preţurile stabilite iniţial (umflate oricum). Ceea ce s-a întâmplat deja e istorie…. Romstrade are procese cu Petromir şi alte societăţi pentru ceea ce le datorează”.

• Pentru a lua ochii opiniei publice şi pentru a masca gravele probleme cu plata energiei către Electrica, directorul general Constantin Roibu a dat dispoziţie ca Oltchim să… intre în revizie generală până la 30 septembrie, adică până după momentul semnării contractului de privatizare. Am mai aflat că Oltchim-ul stă cu toate instalaţiile oprite, mai nou şi cu iluminatul, iar electricitatea o vând unei firme particulare ce îşi desfăşoară activitatea în incinta combinatului chimic (FCT Industrial SRL) care consumă cât vor curent livrat de Oltchim. Curat murdar, coane Roibule!

• Absolut penibilă “prestaţia” lui Ion Nicolae la şedinţa de zilele trecute a CJ Vâlcea. Omul nu a scos un cuvânt atunci când s-a citit “sentinţa” de excludere din CJ Vâlcea (la cererea formaţiunii PP-DD), a continuat să aibă un zâmbet rece pe faţă şi a rămas să asiste la şedinţă pe acelaşi scaun, deşi propunerea de revocare era deja adoptată de o oră. A fost nevoie să i se caute un scaun prin sală pentru a-i face loc la dezbateri lui Mircea Iova, înlocuitorul în CJ Vâlcea al lui Ion Nicolae.

• Mai deunăzi, Toma Costreie şi-a dat demisia din funcţia de administrator special al Oltchim. Este deja un clişeu dacă spunem că omul nu a vrut să asiste şi el la demolarea Oltchim-ului, orchestrată cu atâtă măiestrie de “chimistul nr. 1 al ţării”, Constantin Roibu.

• Umblă mereu elegant. Este înnebunit după jocurile de noroc petrecând lunar zeci de ore prin cazinourile din Bucureşti şi din Vâlcea. Are un autoturism de lux, o bibliotecă imensă, o garderobă cu haine de firmă. Fumează două pachete de ţigări pe zi. Îi plac mâncărurile alese, excursiile în străinătate, băuturile fine. Are o soţie respectabilă, doctoriţă şi o amantă frumoasă cu o poziţie importantă într-o multinaţională. Și are şi mult timp liber la dispoziţie pentru că nu este manager nici politician. Este popă. Popă ortodox într-o comună vâlceană!

• Soţia unui “freacă mentăÔÇ£ liberal a ajuns într-un important post de conducere pentru care nu avea nicio experienţă şi nu o recomanda nimic în afara prieteniei soţului cu Primarul. Cu cel mai important primar din judeţ. Doamna se pare că nu face faţă traiului în ciuda impresionantului salariu. De aceea a împrumutat sume importante de bani de la o mulţime de oameni de afaceri din Vâlcea. Bani pe care uită însă să îi înapoieze la termenele promise.

• Nu îl credeam pe fostul viceprimar Cosmin Constantinescu atât de apropiat de clericul vâlcean. Recent într-o comisie a consiliului municipal din care face parte a militat vehement pentru acordarea unei importante sume de bani din bugetul local către Episcopia Râmnicului. Să creadă oare tânărul politician că păcatele se şterg prin ajutor financiar? Dacă da îi sugerăm să încerce ajutorarea feţelor bisericeşti din banii proprii. Eventual îşi poate dona indemnizaţia de consilier local.

Leave a Response