|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Concurs de creaţie literară „De ce iubim primăvara”, organizat de OFL şi OF-PSD Vâlcea 

 

Concurs de creaţie literară „De ce iubim primăvara”, organizat de OFL şi OF-PSD Vâlcea

Organizaţiile de femei ale Partidului Naţional Liberal şi ale Partidului Social Democrat Vâlcea organizează duminică, 11 martie, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Rm. Vâlcea, cu începere de la ora 10.00, premierea concursului de creaţie literară cu tema „De ce iubim primăvara” dedicat elevilor din învățământul primar.
Concursul a fost lansat începând la jumătatea lunii februarie şi până la această dată au fost primite peste 200 de lucrări.
       

Selecția eseurilor are loc în această perioadă de către cunoscutul scriitor vâlcean Traian Dobrinescu, urmând ca cei mai inspirați elevi, să fie recompensaţi cu premii, astfel: locul I – 300 lei, locul al II-lea – 200 lei, locul al III-lea – 100 lei și două mențiuni a câte 50 de lei. Participanţii vor primi diplome şi cărţi

        

„Concursul de eseuri aflat anul acesta la cea de-a treia ediție îşi propune să încurajeze talentul celor mici către creativitate şi lectură. La început de primăvară omagiem femeia. Putem să-i oferim flori şi gânduri bune sau putem să o recompensăm premiind talentul copiilor săi. Am ales să-i mulţumim femeii prin această a doua cale” a declarat Mihaela Andreianu, preşedinte OFL Vâlcea.

„Prin organizarea acestui concurs dorim să ne exprimăm respectul faţă de femeile din România, faţă de preocuparea şi dăruirea de sine pentru copii lor. Ca reprezentante ale celor mai puternice organizaţii de femei din România ne dorim o schimbare a statutului femeilor din ţara noastră”, a declarat preşedinta OF-PSD Vâlcea, Ioana Liţă.

Leave a Response