|joi, ianuarie 18, 2018
  • Follow Us!

Sindicatele nu pot investi la Vidra până nu se anulează ilegalităţile 

• Liderul sindical Constantin Pîrvu face dezvăluiri în premieră:

Sindicatele nu pot investi la Vidra până nu se anulează ilegalităţile

• terenul de sub staţiune a fost retrocedat ilegal de primarul localităţii Voineasa

În urma unor atacuri apărute în presă împotriva preşedintelui CNSLR Frăţia Vâlcea, Constantin Pîrvu, legate de administrarea patrimoniului sindical din staţiunea Vidra, acesta ne-a trimis recent la redacţie o scrisoare în care se menţionează: „Trebuie mai întâi să se facă lumină în privinţa felului cum a ajuns terenul de sub staţiune să fie deţinut de o obşte din Novaci şi, atâta timp cât terenul este în litigiu, nici sindicatele şi nici vreun investitor privat nu îşi pot permite să investească milioane de euro fără să ştie dacă pot beneficia de pe urma investiţiei. La Vidra situaţia este foarte încurcată, din cauza ilegalităţilor la care s-a recurs pentru punerea în posesie pe terenul staţiunii a obştii din Gorj. În opinia mea, vinovat pentru această situaţie este primarul de la Voineasa, care nu trebuia să forţeze aceste puneri în posesie. Nici sindicatele şi nici vreun investitor privat nu se va arăta interesat să bage bani în această staţiune, atâta timp cât nu are nici un fel de siguranţă în privinţa recuperării investiţiei. Eu m-am deplasat de mai multe ori la Vidra şi am făcut demersuri pentru a reintroduce în circuitul turistic cele trei hoteluri care sunt administrate de noi şi în prezent sunt nefolosite. Din păcate, acolo a fost un jaf organizat, în sensul că investitorul privat care a administrat aceste clădiri a lăsat în urmă un dezastru total.

La două dintre clădiri se mai pot folosi doar zidurile, pentru că în rest trebuie modernizate în totalitate şi utilate, chiar şi centralele termice sunt nefuncţionale în acest moment, iar al treilea are chiar structura de rezistenţă afectată. Pentru a se reabilita aceste clădiri trebuie câteva milioane de euro, iar sindicatele nu îşi pot permite să investească banii oamenilor până când nu există certitudinea că staţiunea va funcţiona în continuare, iar până la finalizarea procesului nu se poate spune nimic în privinţa aceasta, pentru că suntem în România şi, după cum ştim cu toţii, aici poţi muri foarte uşor cu dreptatea în mână. Sindicatele au însă toată bunăvoinţa pentru rezolvarea acestei situaţii, iar până atunci funcţionează la capacitate maximă cele 5 vile cu 80 de camere pe care le administrăm la Vidra. Chiar în urmă cu o lună m-am deplasat la Vidra pentru că acest proces, pentru anularea unor puneri în posesie ilegale necesită multă muncă şi cheltuieli pe care, din păcate, tot noi le suportăm. Se fac expertize de specialitate acum, pentru a se stabili situaţia exactă pe teren, dar procesul este unul de durată. Intenţia mea personală era să încercăm ca, din rămăşiţele de mobilier care mai există prin cele trei hoteluri să încercăm să facem măcar unul dintre ele funcţional, dar nu am reuşit, pentru că sistemul de încălzire costă şi el destul de mult, iar situaţia juridică a terenului de sub staţiune ne împiedică să facem investiţii incerte.

Pe de altă parte, interesul celor de la obşte, pe care ni l-au şi spus este acela de a ne pretinde chirie pentru terenurile respective, în condiţiile în care nici un primar din România nu a făcut până acum ceea ce a făcut Gheorghe Dobrin la Voineasa. În legătură cu afirmaţiile Elenei Udrea, care a spus că şi-ar dori ca patrimoniul sindicatelor să fie administrat din nou de stat, poate că doamna ministru nu a fost de rea intenţie. Trebuia să fiu şi eu prezent acolo, la acea întâlnire, pentru a explica situaţia. Din păcate, nu l-au invitat nici măcar pe preşedintele Consiliului Judeţean, care este iniţiatorul investiţiei de la Vidra, ce să mai vorbesc de mine… În principiu, este posibil ca Guvernul să ajungă la o înţelegere cu CNSLR Frăţia după rezolvarea litigiului în justiţie pentru cele 24 de hectare. Astfel s-ar reuşi o punere mai rapidă în funcţiune a acestei staţiuni de interes naţional şi nu numai.” – a precizat Constantin Pîrvu, preşedinte Filiala Vâlcea a CNSLR Frăţia şi membru în Comitetul Director al CNSLR Frăţia

Prefectul şi sindicatele, în procese cu obştea din Novaci şi Primăria Voineasa

Pentru restabilirea ordinii în zona de nord a judeţului, CNSLR Frăţia a avut pe rol dosarul 913/198/2008, înregistrat la Judecătoria Brezoi. În acest dosar, Tribunalul Vâlcea a dispus, prin decizia 1193/R/5.11.2009 trimiterea cauzei spre rejudecare la Brezoi, pentru a se administra proba cu expertiza tehnică de specialitate, după ce acceptase recursul formulat de CNSLR Frăţia împotriva primei sentinţe. La Judecătoria Brezoi, dosarul a fost comasat cu cel al cărui obiect era cererea formulată de prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu împotriva Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Vâlcea şi Obştii Berceşti – Vlădoi, din comuna Berceşti, sat Novaci şi a Comisiei Locale Voineasa, cu sediul la Voineasa. Prefectul solicită nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate nr. 8024 şi 8925 bis din 24 septembrie 2008 şi a procesului verbal de punere în posesie în ceea ce priveşte suprafaţa de 23,97 hectare de teren situat la Vidra.

Leave a Response