|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Triumful nemuncii sau Economia de piaţă 

Triumful nemuncii sau Economia de piaţă

N-aş putea să definesc această sintagmă decât aşa cum îi este şi numele… Bişniţăraie. Şmechereală. Care pe care, la înşelătorie mă gândesc…Intermedierea, pe prim plan. Oricum o îmbogăţire iute, care se bazează pe speculă. Urât cuvânt, dar tare implementat, ca să folosesc şi eu un cuvânt la fel de… la modă. Se speculează naivitatea proştilor şi, doamne, câţi n-au fost decretaţi, ori nu sunt pe cale de a deveni, ca urmare a legilor şi hotărârilor „mai marilor” aflaţi la putere…
Apoi, să speculezi nevoia copiilor, pentru care părinţii încă fac sacrificii. Uitaţi-vă numai la preţurile manualelor şcolare, strict necesare în procesul de învăţământ şi la câte sunt (ah, alternativitatea asta!) gândindu-vă, în acelaşi timp, şi la comisionele care se încasează şi tot la economia asta ( de piaţă) ajungeţi… Frumoasă sintagmă, nu-i aşa?
Astfel de gânduri mă străbat, uitându-mă pe fereastra trenului, care mă duce…nicăieri. Un tren sărac şi în vagoane(doar două) şi în călători.
Şi, în timp ce prin faţa ochilor mei, pe un drumeag, un bătrân, ca vai de el, se opintea la un căruţ plin cu saci cu mere, asemeni unui cal, de lângă mine, auzi vocea gâgâită şi molcomă a unui călător care mânca liniştit şi cu poftă pâine cu slănină.
-De ce păstrezi oasele, domnule?
-De-aia! îi răspunse scurt celălalt călător, care, tocmai, îşi terminase porţia sa, alcătuită din doi peşti, iar oasele acestora, după ce le învelise meticulos într-o hârtie, le vârâse în buzunarul de la piept.
-Hai, zău! Spune-mi şi mie! Că m-ai făcut curios!
-Te făcui, te făcui! Chiar vrei?
-Da!
-Zii, zău!
-Zău, domnule, ce, dracu!
-Atunci, află, că le păstrezi pentru…minte!
-Cum, aşa?
-Uite-aşa! Cum m-auzişi şi cum te-auzi!…
-Nu glumeşti?
-Păi, mă văzuşi pe mine glumăreţ, mă, nene!
-Nu!
-Şi-atunci?
-Nu mi le vinzi mie?
-Eu ştiu ce să zâc?
-Hai, domnule, te rog frumos!
-Da, nene! Dacă tot mă rugaşi frumos…
-Cât ceri pe ele?
-Cât dai?
-Hai, domnule, ce dracu! Nu mă mai fierbe!
-Cât ceri pe ele?
Şi, după ce scoase oasele din buzunar şi le mirosi cu nesaţ, mustăcind, zise, ca pentru el:
-25.000!
-Poftim? Şi după ce le mai mirosi o dată, se întinse cât o şură şi zâmbi leneş, în aşteptare…
-De lei?
-Păi, dar?
-Dă-le, domnule, încoace şi ia banii! Zise molcomul şi aruncă, aproape, teancul cu lei.
-Na! Şi, după ce le mai mirosi o dată, luă banii şi-i dădu vecinului oasele.
-Îţi mulţumesc, domnule! Nici nu ştii ce mă bucur de această afacere… Şi mirosi şi el oasele. După o vreme, în timp ce trenul se pierdea în câmp, iar eu râdeam în tăcere, molcomul vorbi iar. Să nu fie cu supărare, domnule, dar pe peşte cât ai dat?
-17.000 nene!
-Câât? Nenorocitule, m-ai înşelat!
-Nu, mă, nene! Că, văzuşi, abia le mirosişi şi îţi veni mintea! Da’ mai încolo? E a dracului economia de piaţă, nu-i aşa?

George Achim

Blestemul muncii

Făcusem din voi toţi
Nu demult, odată,
O mare armată
De buni patrioţi…
Şi mă mândream cu voi
Că mărşăluiaţi
Prin soare şi ploi,
Şi planuri aveaţi
Şi fără încetare
Produceaţi cu sârg
Cele folositoare
Şi cele pentru târg.
Aveam cetăţi, palate
Pe tot cuprinsul ţării
Destinate toate
Industrializării.
Ca să fiţi văzuţi
În întreaga lume
Nu doar ţăranii muţi
Şi fără nici un nume.
Eraţi stăpâni chiar voi,
Uitaseţi de rugi
Nu mai erati nici slugi
Chiar dacă nevoi
Mai erau acasă.
Viaţa vi-era dragă
Şi vi-o făceaţi frumoasă
Doar pentru voi, întreagă…
Azi, însă, din păcate,
De când cozi de topor
V-au îmbiat cu moarte
Şi v-au trădat uşor
Ca să devină peste noapte
Stăpânii voştri, iată,
M-au alungat departe
Şi chiar am fost uitată.
Vă dau bani degeaba
Să nu muriţi de foame,
Să nu le-atingeţi treaba,
Să nu ieşiţi cu arme.
Şi v-au prostit pe toţi!
Aţi ajuns ca şi ţăranii
Muţi şi fără de putere
Ei au grămadă banii
Voi plângeţi de durere.
Blestemaţi să fiţi neghiobi
Ce m-aţi trădat şi încă, încă
Cu neruşinare-adâncă
Proclamaţi-ţară de robi!

G.Alunelă

Oooof, viaţa mea,
Cât de mult alerg, muncesc!
Noroc, chiar de n-aş vrea,
Că „organele” mai şi clocesc”

Geo Tasău

Leave a Response