|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Oltchim trimite 1.000 de oameni în şomaj tehnic, pentru a patra lună consecutiv 

• Sub „conducerea” eternului manager Roibu,

Oltchim trimite 1.000 de oameni în şomaj tehnic, pentru a patra lună consecutiv

Ca urmare a lipsei materiei prime şi a capitalului de lucru, Consiliul de Administraţie de la SC Oltchim SA a aprobat la începutul acestei săptămâni reducerea temporară, în perioada 15-30 noiembrie 2011, a activităţii la nivelul întreprinderii, fără încetarea raporturilor de muncă. În conformitate cu prevederile Codului Muncii şi Contractului Colectiv de Muncă, consilul de administraţie a decis suspendarea contractelor individuale de muncă (trimiterea în şomaj tehnic), pentru perioada 15-30 noiembrie 2011, a circa 1.000 de salariaţi atât din rândul celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul activului din Rm. Vâlcea cât şi al celor ce-şi desfăşoară activitatea la punctul de lucru al SC Oltchim SA, respectiv Divizia Petrochimică din comuna Bradu, judeţul Argeş. Pe durata suspendării contractelelor individuale de muncă, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază al fiecăruia, corespunzător locului de muncă ocupat.

Tot în şedinţa Consiliului de Administraţie, Florin Ionel a fost numit în calitatea de administrator provizoriu al SC Oltchim SA. Acesta are 36 de ani, este licenţiat în drept şi în economie şi deţine certificarea CertPFS în domeniul planificării financiare. În perioada 1999-2008 a ocupat poziţia de consilier juridic şi ofiţer executiv de compliance în cadrul ING România, AIG Direct&AIG UK Ltd şi UIB Londra. Începând cu anul 2009, Florin Ionel ocupă funcţia de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Este membru în Consiliul de Administraţie al CNTEE Transelectrica SA, E.ON Energie România SA şi GDF Suez Energy România SA.

În data de 25 august 2011, Consiliul de Administraţie de la SC Oltchim SA a luat decizia de trimitere în şomaj tehnic a unei părţi a salariaţilor întreprinderii, în cursul lunii septembrie. Concret, conform Deciziei CA nr. 198/25 august 2011, s-a aprobat suspendarea contractelor individuale de muncă (trimiterea în şomaj tehnic) a 1.161 de salariaţi, atât din rândul celor care îşi desfăşoară activitatea la activul din Râmnicu Vâlcea, cât şi al celor ce-şi desfăşoară activitatea la punctul de lucru al SC Oltchim SA, respectiv Divizia Petrochimică din comuna Bradu. Decizia conducerii SC Oltchim SA a venit pe fondul lipsei materiei prime şi a capitalului de lucru. Potrivit articolului 3 din Decizia Consiliului de Administraţie de la SC Oltchim SA nr. 198/25 august 2011, trimiterea în şomaj tehnic a salariaţilor din serviciile funcţionale s-a făcut prin rotaţie pentru a asigura continuitatea şi competenţa în rezolvarea problemelor specifice fiecărui loc de muncă. Pe perioada suspendării contractelor individuale de muncă (a şomajului tehnic), salariaţii au rămas la dispoziţia angajatorului SC Oltchim SA, societatea având oricând posibilitatea să dispună reluarea activităţii în condiţii normale de lucru. În fine, prin Decizia CA nr. 198/25 august 2011, s-a împuternicit conducerea executivă a societăţii pentru aplicarea măsurii de trimitere în şomaj tehnic a salariaţilor şi s-au mandatat persoanele, în vederea negocierii măsurilor ce au fost luate în privinţa salariaţilor şi a semnării protocolului ce s-a încheiat între reprezentanţii SC Oltchim SA şi Sindicatul Liber Oltchim.

În schimb, la începutul lunii august, conducerea SC Oltchim SA a luat decizia de a trimite în şomaj tehnic, până la finele lunii, 1.025 de angajaţi, reprezentând circa 30% din totalul salariaţilor, din cauza dificultăţilor de finanţare a capitalului de lucru, activitatea fiind redusă la 30% din capacitate. Cei 1.025 de salariaţi vizaţi erau salariaţi care îşi desfăşurau activitatea atât la punctul de lucru din Râmnicu Vâlcea, cât şi la Arpechim Piteşti. În prezent, compania are un număr total de 3.454 de angajaţi.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response