|joi, august 17, 2017
  • Follow Us!

Oltchim s-a oprit în gara Podgorica 

Oltchim s-a oprit în gara Podgorica

• campioana României a ratat accederea în semifinale şi mai joacă, pentru palmares, la Ljubljana

Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin, a avut ca obiectiv în această ediţie a Ligii Campionilor accederea în finala competiţiei. Echipa vâlceană a început cu Peter Kovacs ca antrenor principal şi termină cu Radu Voina, între cei doi fiind şi daneza Anja Andersen. Oltchim a jucat meciul decisiv la Podgorica, împotriva campioanei Buducnost. Chimistele aveau nevoie de un succes pentru a avea biletele de semifinale dar le ajuta şi un eventual rezultat de egalitate, condiţionat şi de un succes la Ljubljana în ultima rundă. în capitala din Muntenegru a fost, însă, măcel.

Katarina Bulatovic şi compania au zburdat pe teren şi încă de la pauză şi-au asigurat cele două puncte: 16-9. în repriza secundă elevele lui Voina au greşit şi mai mult şi Buducnost s-a impus în final cu o diferenţă nimicitoare: 32-21, un scor puţin obişnuit pentru faza grupelor principale ale Ligii Campionilor. Oltchim este pe locul trei al clasamentului cu o etapă înainte de finalul grupelor şi cu şanse zero de calificare. în ultima partidă Oltchim joacă la Ljubljana, contra campioanei Sloveniei şi dacă pierde la o diferenţă mai mare de patru goluri termină pe ultima poziţie a ierarhiei, chiar dacă a început Grupa 1 principală ca mare favorită.
Pentru Buducnost au macrat: K. Bulatovic – 9, Radicevic – 7, Jovanovic – 5, Popovic – 5, Djokic – 3, Radovic – 2, A. Bulatovic – 1.

Pentru Oltchim au punctat: Vizitiu – 5, Manea – 4, Farcău – 3, Fiera – 2, Ozel – 2, Stanca – 2, Ardean – 1, Beşe – 1, Nechita – 1.

„Principalele vinovate sunt fetele”

Tehnicianul Radu Voina nu a putut face minuni şi nu a reuşit să repare în două zile ce stricase Anja Andersen într-o lună. Selecţionerul a declarat la finele măcelului de la Podgorica: „Buducnost e o echipă foarte foarte bună, dar calificarea s-a pierdut cu ceva timp în urmă. Principalele vinovate sunt fetele, aşa cum le-am spus imediat după meciul de la Podgorica, e uşor să tot dai vina pe unii care nu mai sunt, pe vânt, pe soare…Ele intră pe teren şi probabil s-au complăcut şi ele, de aia ne găsim toţi unde suntem, că alegem partea mai uşoară, mai plăcut, când eşti în faţa unui obiectiv ratat, începi să arunci cu vina în stânga şi în dreapta. Vinovate sunt fetele în principal, ele sunt cele care joacă, indiferent cine va fi pe marginea terenului, ele trebuie să joace”.

Presa scrie, clubul dezminte

La numai o zi distanţă de meciul din Muntenegru, cele două ziare de sport naţionale au prezentat informaţii conform cărora Radu Voina vreau o remaniere de primăvară a lotului şi îşi doreşte să renunţe la o parte a handbalistelor din actuala echipă. CS Oltchim a dezminţit imediat informaţiile, prin intermediul unui comunicat de presă semnat de vicepreşedintele Raluca Covaci: „Referitor la cele două articole apărute astăzi, 15.03.2011, în ziarul „Gazeta Sporturilor” cu titlul „Radu Voina plănuieşte o remaniere totală a lotului » Curăţenie de primăvară” şi în „Pro Sport” cu titlul „Tsunami ajunge la Vâlcea! Ce schimbări se vor produce la Oltchim”, Clubul Sportiv „Oltchim” precizează următoare:
- Ambele articole nu au fundament şi conţin informaţii care nu provin din partea reprezenţaţilor clubului şi nici nu sunt confirmate de către oficialii Clubului Sportiv „Oltchim”;
- Articolele sunt doar opinia personală a celor doi jurnalişti, Marian Ursescu de la „Gazeta Sporturilor”, respectiv Marius Huţu de la „Pro Sport”;
- Conducerea Clubului Sportiv „Oltchim” nu a discutat rezilierea niciunui contract al niciunei jucătoare din actualul lot;
Asemenea presupuneri făcute de cei doi jurnalişti aduc mari deservicii Clubului Sportiv „Oltchim”.

Pe de altă parte, Radu Voina vrea o analiză corectă a acestui sezon, fără sentimentalisme de tot felul: „Cu siguranţă, neîndeplinirea obiectivului principal al Olchimului va trage nişte semnale de alarmă, cu siguranţă vor fi ceva modificări. Discuţiile vor începe de acum, trebuie văzut ce se va face, în ce condiţii, vor fi şi discuţii în contradictoriu, numai aşa se poate progresa. Trebuie să se spună corect lucrurile, indiferent de sentimentalism, să vedem interesul acestei echipe care se ţine cu eforturi mari”.

Grupa 1

Rezultate:

Itxako – Krim 25-24
Buducnost – Oltchim 32-21

Clasament:

1. Itxako 5 4 0 1 133-127 8
2. Buducnost 5 3 0 2 150-138 6
3. Oltchim 5 2 0 3 120-130 4
4. Krim 5 1 0 4 146-154 2

Ultima etapă:

Buducnost – Itxako
Krim – Oltchim

Grupa 2:

Lrvik – Leipzig 29-19
ETO Gyor – Dinamo 36-23

Clasament:

1. ETO Gyor 5 5 0 0 141-107 10
2. Larvik 5 4 0 1 144-111 8
3. Dinamo 5 1 0 4 115-157 2
4. Leipzig 5 0 0 5 109-134 0

Ultima etapă:

Leipzig – Dinamo
ETO Gyor – Larvik

Clasamentul golgheterelor:

1. Heidi Loke (Larvik) – 83
2. Katarina Bulatovic (Buducnost) – 80
3. Anita Gorbitz (ETO Gyor) – 77

Leave a Response