|miercuri, octombrie 17, 2018
  • Follow Us!

Verificările vor aduce atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor 

• Prima reacţie a Tribunalului Vâlcea după anunţatul control al Ministerului Justiţiei:

Verificările vor aduce atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorilor

Zilele trecute, Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a cerut anchetarea judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea care au dat o sentinţă prin care tăierile salariale ale bugetarilor de 25% erau declarate ilegale. Ministerul Justiţiei susţine că magistraţii nesocotesc deciziile Curţii Constituţionale şi îşi asumă atribuţii care aparţin legislativului.

În replică la aceste acuzaţii, judecătoarea Mariana Vârgă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, a ţinut să precizeze: „În scopul exprimării punctului de vedere asupra sesizării formulate de doamna Lidia Barac, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, vă comunicăm în primul rând, că sesizarea Ministerului Justiţiei de declanşare a verificărilor prevăzute de art. 45 alin.1 din Legea nr.317/2004, cu modificările ulterioare, nu cuprinde nici un indiciu cu privire la temeiul juridic al abaterii sau abaterilor pentru care se solicită verificările judecătorilor.

Pe baza cuprinsului acestei sesizări, constatăm că verificările ar urma să vizeze efectiv soluţiile pronunţate de către instanţe în speţele deduse judecăţii, astfel cum sunt individualizate în sesizare. Având în vedere că verificările solicitate ar urma în mod evident să pună în discuţie temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiilor pronunţate, apreciem că nu se pot declanşa aceste verificări de către Inspecţia Judiciară, pentru următoarele argumente: obiectul verificărilor nu se încadrează în prevederile art. 451 din legea nr. 317/2004;

acest obiect, respectiv temeiul de fapt şi de drept al soluţiilor pronunţate poate fi pus în discuţie numai prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege; declanşarea unor asemenea verificări este de natură să aducă atingere independenţei şi imparţialităţii judecătorului, garantate de art. 124 alin. 2 şi 3 din Constituţie şi să creeze o presiune implicită asupra judecătorilor învestiţi cu soluţionarea acestui tip de cauze”.

Leave a Response