|duminică, noiembrie 19, 2017
  • Follow Us!

alertă de rabie la Ghioroiu 

alerta de rabie la Ghioroiu

Vulpile turbate dau târcoale gospodăriilor din Ghioroiu. Săptămâna trecută, sătenii au omorât două animale care se presupune că ar fi avut rabie, dar spun că alte zeci sunt în aceeaşi situaţie. La Ghioroiu, vulpile turbate sunt o problemă mai veche. Şi în 2007, dar şi la sfârşitul anului 2008 au fost în carantină, din cauza unor animale sălbatice purtătoare ale virusului rabic care au umblat prin sat. Una dintre vulpile turbate care au intrat săptămâna trecută din nou în gospodăriile oamenilor a fost omorâtă de câini, iar cealaltă de un sătean care, constatând comportamentul ciudat al animalului, a pus mâna pe un par şi a lovit-o de mai multe ori în cap.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor au fost înştiinţaţi despre aceste evenimente şi au decis să omoare unul dintre câinii care au încolţit vulpile turbate. Sătenii sunt însă în continuare îngrijoraţi. „Nu e numai una, sunt mult mai multe vulpi turbate. Vin peste noi, în curte. Orice vulpe sănătoasă ar fugi de ar mânca pământul dacă ar vedea un om, dar astea intră peste noi, în curte. Săptămâna trecută au atacat la un localnic aflat cu animalele pe câmp. Au fost două. Pe una au omorât-o câinii”, spune Marian Gavrilă, un sătean din Ghioroiu. Rabia sau turbarea este o boală infecţioasă acută, produsă de virusul rabic.

Aceasta se manifestă prin grave tulburări ale sistemului nervos central. Transmiterea virusului se face prin muşcătura sau zgârietura produsă de animale bolnave. Cele mai grave sunt muşcăturile localizate în regiunea gâtului şi capului, deoarece virusul ajunge mult mai repede la creier. Prezenţa virusului rabic este frecventă la animale domestice (câini, pisici, vite, porci, cai) şi la animale sălbatice (vulpi, lupi, şobolani, lilieci). Perioada de incubaţie a bolii este în medie de 1-3 luni, iar debutul acesteia poate dura între două şi patru zile. Boala se manifestă prin dureri, amorţeli şi mâncărime a locului unde s-a produs muşcătura, dureri de cap, ameţeli, insomnie, lipsa poftei de mâncare, greţuri, vărsături, modificări de caracter. În caz de neprezentare la medic pentru tratament, boala poate duce la deces.

Leave a Response