|joi, ianuarie 17, 2019
  • Follow Us!

Parlamentarii opoziţiei apără sănătatea 

Parlamentarii opoziţiei apără sănătatea

Parlamentarii opoziţiei au făcut un apel la autorităţile centrale pentru salvarea sistemului sanitar din România, care este din ce în ce mai greu încercat de criză. „În ultima vreme se constată o accentuare a plecării medicilor din ţară. Este rezultatul alocării de resurse financiare insuficiente pentru sănătate şi stopării programului început în timpul guvernării liberale, care prevedea construcţia de spitale moderne, investiţii în aparatură de ultimă generaţie, precum şi creşterea veniturilor personalului medical.

Conform declaraţiei secretarului general al Colegiului Medicilor, Viorel Rădulescu, în ultimii trei ani au părăsit ţara 3000 de medici, alţi 4000 au dosare depuse, iar în viitor se estimează că încă 8.000 – 10.000 de medici vor accepta contracte de muncă în străinătate.

Actualele măsuri, de scădere a salariilor, de reducere a fondurilor alocate în acest an sănătăţii, precum şi trecerea spitalelor în responsabilitatea administraţiei locale, fără a le asigura resursele necesare funcţionării şi mai ales achitării datoriilor acumulate, constituie practic un atentat la sănătate, la starea de siguranţă a populaţiei. Solicit guvernului Basescu – Boc să ia măsuri urgente de stopare a cheltuielilor aberante de achiziţii din alte domenii, precum Turism (unde oricum nu se văd rezultatele programului de promovare de anul trecut) sau Apărare (amânarea achiziţiei de avioane) şi asigurarea resurselor financiare necesare în vederea prevenirii aducerii în stare de colaps a sistemului de sănătate!”, afirmă senatorul PNL Emilian Frâncu.

La rândul său, deputatul PSD Aurel Vlădoiu spune că spitalele sunt o povară grea pe umerii administraţiilor locale. Grupul parlamentar al PSD a insistat ca această problemă, privind preluarea spitalelor să fie discutată în Camera Deputaţilor. „Pline de datorii, unităţile sanitare vor atârna foarte greu în bugetele locale, şi aşa sărăcite de criza economică adâncită de guvernarea portocalie. Ministerul Sănătăţii a promis plata datoriilor, însă asta e o minciună sfruntată…

De unde bani în bugetul «sănătăţii», când alocările bugetare se fac pentru distracţiile Elenei Udrea şi-ale lui Adriean Videanu? În plus, există o serie de prevederi contradictorii în ordinul ministrului Sănătăţii, privind trecerea spitalelor la administraţiile judeţene şi locale. Iată un exemplu: pe de-o parte, se spune că personalul îşi păstrează drepturile obţinute până la această dată, iar pe de altă parte se spune că, de la 1 ianuarie 2011, partea de salarii va fi de 70% din buget. Întrebarea este cum îşi vor păstra salariaţii drepturile dacă trebuie menţinut un anumit procent?”, se întreabă Vlădoiu.

Leave a Response