|vineri, ianuarie 19, 2018
  • Follow Us!

Au demarat lucrările de construire a două blocuri ANL 

Au demarat lucrările de construire a două blocuri ANL

Vineri, 9 aprilie, au demarat lucrările de construire a două blocuri ANL pentru tineri totalizând 44 de apartamente, în completarea zonei Ostroveni 6. Firma care realizează această investiţie, selectată prin licitaţie de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, este SC OLCONS SRL din Slatina, iar termenul de finalizare a lucrărilor este până la sfârşitul acestui an.

Totodată, la Primăria municipiului s-a primit întreaga documentaţie în vederea eliberării autorizaţiei de construire pentru alte 4 blocuri ANL în zona Ostroveni 5, totalizând 105 unităţi locative, ce vor fi închiriate tinerilor cu vârste sub 35 ani. Această investiţie va demara în cursul acestui an şi va fi finalizată în 2011.

Lucrări la ştrandul din Ostroveni

În ultima săptămână, Direcţia Administrării Domeniului Public din cadrul Primăriei a continuat activităţile de înfrumuseţare a oraşului prin plantarea a 1500 flori sezon I pe străzile General Magheru şi Ştirbei Vodă, săparea de rabate de flori pe o suprafaţă de peste 3.500 mp pe străzile Ştirbei Vodă, Carol I, General Magheru, în zona Sălii Sporturilor ”Traian” şi în sensurile giratorii şi aşternerea de pământ vegetal pe o suprafaţă de 350 mp în zona blocurilor 33/1 şi 33/2 din calea lui Traian Nord.

n cadrul pregătirilor pentru sezonul estival, au fost făcute reparaţii la conducta de saramură care alimentează bazinele Bazei de Agrement Ştrand Ostroveni şi tot aici s-au făcut o serie de alte reparaţii. În acelaşi interval de timp au fost executate marcaje rutiere transversale pe străzile Maior V. Popescu, Ion Referendaru, Crişan şi Ostroveni.

În domeniul reabilitării structurii carosabile a municipiului, s-au făcut reparaţii cu 330 tone de mixtură asfaltică pe Calea lui Traian şi pe străzile Maior V. Popescu, Decebal, Rapsodiei, Republicii, Ostroveni şi Lucian Blaga. În aplicarea HCL nr. 222/2008 au fost blocate roţile a 32 de autovehicule staţionate neregulamentar pe domeniul public.

Leave a Response