Funcţionarii publici doresc menţinerea sporurilor

miercuri, 8 aprilie 2009

Funcţionarii publici doresc menţinerea sporurilor

Funcţionarii publici merg şi ei mai departe, încercând să forţeze intrarea în „puşculiţa” Guvernului. Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului Vâlcea a discutat despre raportul privind modul în care s-a acţionat în cadrul negocierilor cu Guvernul României pentru menţinerea drepturilor salariale locurilor de muncă. Preşedintele SINDAP, Nicolae Jitianu a menţionat că, în urma şedinţei din luna martie s-a discutat şi despre faptul că membrii SINDAP îşi desfăşoară activitatea într-o atmosferă destul de tensionată, dar că nu renunţă la pretenţia de menţinere a sporurilor pentru funcţionarii publici.

„În data de 23 martie a avut loc o ultimă rundă de negocieri între Ministrul Muncii, secretarii de stat din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor şi reprezentanţii sindicatelor. La aceste negocieri a participat şi o delegaţie a Alianţei «SED LEX»”, a afirmat Nicolae Jitianu. Cu această ultimă rundă de negocieri s-a încheiat o lungă perioadă de discuţii privind conţinutul proiectului ordonanţei de Guvern, menţinând sporurile consacrate prin lege şi anume: sporul de vechime; sporul pentru condiţii vătămătoare; salariul de merit, prima de 2% şi 10 %; orele suplimentare şi orele lucrate pe timp de noapte.

Rezultatele negocierilor au dus, pe moment, la stingerea conflictului de muncă. Preşedintele SINDAP a afirmat însă că acţiunile de protest pot fi reluate în orice moment, dacă Guvernul României nu va respecta acordarea tuturor drepturilor consemnate cu prilejul încheierii discuţiilor într-un document de negociere. Consiliul Unional a constatat o lipsă de corectitudine în actul guvernamental, deoarece, pe de altă parte se discută de reduceri, de drepturi salariale şi de personal. La nivel naţional sunt peste 15.000 de consilieri personali ai demnitarilor cu venituri între 2800-3200 de lei, aduşi în instituţiile publice doar pe baza apartenenţei la culoarea politică a demnitarului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe