|sâmbătă, octombrie 20, 2018
  • Follow Us!

„Ziarul de Vâlcea” a ajuns la ediţia 300 

„Ziarul de Vâlcea” a ajuns la ediţia 300

Mulţumim tuturor celor care ne-au felicitat în ultimele zile pentru atingerea pragului de 300 de ediţii. Este un drum lung pentru un bisăptămânal, un drum pe care l-am străbătut, toţi cei care lucrăm sau am lucrat la acest ziar. Am depăşit rapid săptămânalele şi bisăptămânalele de pe piaţa locală şi apoi ne-am „luat la trântă” cu ziarele care apar cotidian. Până am ajuns în faţă. Avem cea mai bună audienţă pe internet pentru că am reuşit să acaparăm piaţa cititorilor intelectuali care au calculator acasă, dar şi la locurile de muncă.

Nu ne-a fost uşor pentru că pe astfel de oameni îi atragi cu subiecte adevărate. Cu subiecte care lovesc în interesele profitorilor economici şi politici. Numărul plângerilor penale îndreptate împotriva redactorilor noştri este cel mai mare din Oltenia. Ca şi cel al proceselor civile. Am reuşit „să deranjăm“ primari, deputaţi, avocaţi, notari, consilieri şi oameni de afaceri. Am reuşit să îi deranjăm scriind adevărul şi fiind conştienţi că vor încerca să se răzbune pentru că răzbunarea este mereu arma acestor indivizi căpătuiţi peste noapte, parveniţi, profitori.

Atacând lichelele ne-am atras simpatia oamenilor cinstiţi. Aşa am ajuns, conform datelor furnizate de trafic.ro, cel mai citit ziar din Vâlcea. De la începutul anului ediţiile noastre online au fost vizitate de 465.206 ori până la ora la care redactăm acest material. În clasamentul naţional al siteu-rilor canalelor media ocupăm acum locul 187. Spre exemplificare redăm poziţiile cotidianelor din Vâlcea : Viaţa Vâlcii ( 215); Curierul de Vâlcea ( 221); Curierul de Râmnic (243); Monitorul de Vâlcea (263); Infopuls (692).

Nu este uşor să ajungi, în 300 de ediţii, mai citit decât cinci ziare cu apariţie zilnică şi cu vechime pe piaţă mai mare. Acest lucru ne îndreptăţeşte să ne considerăm lideri în Vâlcea. Poate de aceea şi pe piaţa publicitară se reorientează clienţii iar la noi apelează din ce în ce mai des şi clienţi din alte judeţe. Adiacent am editat revista de publicitate „Profesioniştii” şi am lansat site-ul www.primarivalceni.ro.

În perioada următoare vom dezvolta un nou site destinat europarlamentarilor din România precum şi mai multe site-uri ale unor candidaţi la parlamentarele din toamnă. Spre deosebire de concurenţa noastră la noi cititorii pot posta comentarii la fiecare material, în direct chiar, dacă în unele din acestea ne critică sau ne înjură. În campania de la localele trecute redacţia noastră s-a ocupat de imaginea şi de susţinerea mediatică a 62 de candidaţi de primari. Dintre aceştia 59 au câştigat alegerile.

Nu am ales numai edili în funcţie ci am riscat să promovăm candidaţi noi. Profesionişti. La alegerile parlamentare vom promova tot imaginea unor oameni în care avem încredere. Pe unii dintre aceştia deja am început să-i promovăm. Pe măsură ce se vor finaliza candidaturile vom stabili, în fiecare colegiu, un candidat pe care îl vom susţine.

Până atunci ne sfătuim cititorii care locuiesc în Colegiul Brezoi să voteze deputat CRISTIAN BUICAN şi senator EMILIAN FRÂNCU, pe cei care domiciliază în Colegiul Drăgăşani să voteze deputat SVETLANA PREOTEASA, locuitorii Colegiului Bălceşti să voteze deputat DAN MAZILU iar locuitorii Colegiului Horezu să voteze senator EMILIAN FRÂNCU. Pe râmniceni îi atenţionăm să nu cumva să scape ştampila de vot pe numele Petre Ungureanu în cazul în care PDL va desemna acest oportunist drept candidat.

Leave a Response