|marți, septembrie 26, 2017
  • Follow Us!

Cămătărie generalizată 

Cămătărie generalizată

Vestitul aşa-zis clan „Piele” este acuzat, printre altele, de cămătărie. Băieţii lui Dumitru Iordache şi alţii ca ei dacă fac cămătărie nu sunt singurii. Şi în nici un caz primii. Cămătăria ,alături de prostituţie, este una dintre cele mai vechi meserii. Paradoxal că se poate trăi din cămătărie în Vâlcea. Un oraş în care aproape pe fiecare stradă există câte un ghişeu bancar iar cutiile poştale ale cetăţenilor sunt umplute zilnic cu fel de fel de scrisori care te invită să-ţi iei un credit. Cămătăria este condamnată de Codul Penal. Nu am citit dosarul care conţine probele adunate de procurori  . Chiar dacă l-am fi obţinut nu cred că am fi avut răbdarea să analizăm peste 1000 de pagini de acuzaţii. Am reţinut în schimb sumele confiscate, averile celor arestaţi, maşinile străine ce le deţin, casele luxoase şi apartamentele, aurul. Procurorii spun că este vorba de mai multe infracţiuni. De mai multe surse ilicite de venituri. Chiar dacă au dreptate rezultă că, din cămătărie, chiar numai din ea, ies destui de mulţi bani. Nici un procuror din România nu a analizat însă câţi bani ies din „ cămătăria” statului. Statul percepe majorări şi penalităţi înfiorătoare. Marile societăţi sau firmele de casă ale puteri beneficiază de clemenţă şi de periodice radieri ale datoriilor. Dar micile societăţi sunt taxate la sânge. În acelaşi timp firme de stat dar şi private percep penalităţi care au valori apropiate de cea mai sălbatică camătă. Un operator de telefonie mobilă cunoscut pretinde 0,5 la sută pe zi penalităţi la facturile neplătite. Adică 15 % pe lună. Adică 180 % pe an. Totul cu acte şi contracte. La fel cum au făcut şi cei acuzaţi de cămătărie după câte am înţeles. Iar dacă băncile ar trata posibili clienţi mai permisiv, dacă într-adevăr s-ar dori împrumutarea rapidă şi corectă a oamenilor, probabil cămătarii ar rămâne fără clienţi. În ciuda unor campanii publicitare agresive în media dar şi prin fluturaşi băncile nu împrumută pe oricine. Personalul bancar deşi este extrem de bine plătit şi ar trebui să se agaţe de fiecare potenţial clint te tratează de multe ori de parcă ţi-ar face un mare serviciu că te ascultă. Mulţi funcţionari uită să-ţi dea toate detaliile. Te plimbă cu fel de fel de hîrţogării, fac comentarii aiuritoare la dresa unor societăţi sau îţi rătăcesc actele (aşa cum au procedat de curând cu noi cei de la o bancă grecească deschisă de curând lângă finanţe). Populaţia figurează de multe ori ca rău plătitoare deşi nu este. O amică şi-a luat în rate, acum câţiva ani câteva electrocasnice. A achitat toate ratele, la timp, la ghişeul magazinului respectiv. Acesta însă nu a virat banii băncii care creditase tranzacţia. Şi aşa doamna în cauză a ajuns pe lista neagră . Un prieten de-al meu îmi spunea ce bucuros era când a găsit atârnată de clanţa uşii o scrisoare care-l invita să ia un credit cu dobândă bună, pentru nevoi personale. Omul câştiga salariul minim pe cartea de muncă şi încă un salariu la negru. Banca îi cerea să aibă minim 500 de lei net aşa că nu a primit creditul. Un alt amic a completat de trei ori formularul de cerere. Mereu i se cerea altceva în plus. În final când funcţionara a precizat că telefonul firmei la care lucra omul nu este trecut în baza de date corect persoana în cauză a renunţat. Un prieten bun este pe cale de a încheia o afacere profitabilă. A găsit o casă şi un teren la un preţ foarte bun. Aleargă disperat după un credit deşi are o firmă în creştere, un salariu bun şi nu are datorii. Culmea este că banca care vrea să-l împrumute doreşte un imobil în plus decât cel achiziţionat drept garanţie ipotecară. În aceste condiţii este normal să existe cămătari.

Traian Guminski

Leave a Response