|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Se duc după trei puncte la Reşiţa 

Se duc după trei puncte la Reşiţa

 

Sâmbătă, 21 aprilie, fotbaliştii antrenaţi de Costel Pană şi Mitică Teleşpan vor avea de înfruntat un adversar „cu greutate”, în special pe teren propriu. Adversarul municipalilor, FCM Reşiţa, ocupă în acest moment locul 10 în clasament, având –3 la „adevăr”, şi nu-şi permit să mai irosească alte puncte pe teren propriu pentru a nu intra în hora retrogradării. În plus, un eventual succes în dauna vâlcenilor i-ar propulsa până pe locul 6 în ierarhia seriei. Etapa trecută, reşiţenii au pierdut la limită, în deplasare, în faţa celor de la Industria Sârmei Câmpia Turzii, scor 0-1, echipă pe care şi „municipalii” o vor întâlni miercuri, 25 aprilie, într-o rundă intermediară a Ligii Secunde. În cazul unei victorii a „municipalilor”, coroborată cu un eşec al liderului pe terenul celor de la CFR Timişoara, diferenţa dintre CSM şi Universitatea Cluj s-ar reduce la doar 3 puncte, iar meciul direct dintre cele două formaţii care se va disputa peste numai o săptămână, în Zăvoi, ar deveni crucial.

Leave a Response