Deputatul liberal Cristian Buican rupe pisica-n două! Buican a demisionat din Parlament și, printr-o ședință extraordinară de Consiliu Județean, a fost numit director general la CET Govora. Prima măsură luată de liderul liberal a fost să taie la jumătate salariile la muncitorii de la CET, cu adeziune la PSD și să le mărească la cei […]
5 Octombrie, Ziua Mondială a Educației Dincolo de politici educaționale, modelul educației centrat pe elev sau strategii educaționale în formarea competențelor, azi, de Ziua Educației, 5 octombrie, prioritatea învățământului românesc este dată de dimensiunea europeană a acestuia. Educația reprezintă o prioritate a guvernelor din statele Uniunii Europene. Astfel, în Tratatul de instituire a Comunității Europene, […]
Un cunoscut ziarist vâlcean întreabă retroric într-un editorial: Cui îi este frică de fisc? Jurnalistul face referire la raportul de inspecție fiscală de la CET Govora și, voalat, încearcă să mute atenția opiniei publice de la abuzul evident al inspectorilor fiscali și de la comanda pllitică liberală spre alte zone. Ziaristul insinuează că în spatele […]
Publicația Realitatea Vâlceană scrie că data de 1 octombrie 2015 a adus schimbarea la conducerea televiziunii VTV odata cu numirea lui Dumitru Lovin in functia de director general, in locul Claudiei Paraschivescu. Dupa cum stiti, Dumitru Lovin este o persoana cunoscuta din mediul politic si administrativ al judetului nostru, obisnuit cu emisiunile televizate, pasionat de […]
În perioada 03–04.10.2015, pe str. General Praporgescu – segmentul cuprins între intersecţia cu str. Al. I Cuza şi cea cu bd. Tudor Vladimirescu - se va desfăşura cea de-a cincea ediţie a Zilei Recoltei, o manifestare tradiţională a comunităţii Râmnicului, programată pentru primul week-end al lunii octombrie. La această ediţie vor participa aproximativ 30 de […]
Siluan, stareţul de la Sf. Gheorghe Suieşti: „Filosofia trebuie să fie un mod de viaţă şi de moarte” Vorbiţi-ne despre dumneavoastră, părinte stareţ. Ştim că este o taină drumul spre călugărie, dar va rugăm să dezvăluiţi acele aspecte care ar putea fi de folos cititorilor. Înainte de a vorbi despre mine, daţi-mi voie să vorbesc […]
ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a sfinţit Centrul Multifuncţional de Asistenţă Socială şi Centrul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din Drăgăşani, judeţul Vâlcea. La eveniment au fost prezenţi domnul Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgăşani, domnul Adrian Sanda, viceprimarul oraşului, domnul deputat Costi Rădulescu şi cei […]
Într-un memoriu semnat de mai mulți cetățeni ai județului Vâlcea, adresat instituțiilor de control ale statului se vorbește despre o adevărată MAFIE a exploatărilor forestiere. Iată ce se menționează, printre altele în memoriul respectiv: „Pentru a se înţelege mai bine întregul mecanism de interese din zona forestieră de nord a județului Vâlcea, evidenţiem faptul –pe care […]
În perioada 22 septembrie a.c. - 15 noiembrie a.c. pe DN 7( E 81), pe raza judeţului Vâlcea, între km. 198+300 m – 206+912 m (în afara localităţii Călimăneşti, în zona PECO OMV ), km. 217+ 40 m – km 218 +390 m(localităţile Cornet Tuţuleşti) şi km 229 +890 m – km 233 +100 […]
Atacurile la libertatea de exprimare în județul Vâlcea se întețesc! După baronul galben Cristian Buican, a venit rândul prefectului Dumitru Cornoiu să încerce să pună botniță presei vâlcene?! Publicația Vocea Vâlcii trage un semnal de alarmă în acest sens: „O informaţie de-a dreptul revoltătoare ne-a parvenit de la Prefectura Vâlcii. Conform enunţului ei, prefectul […]
Luna trecută, o echipă de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a efectuat mai multe controale la 8 primării din judeţul Vâlcea, printre altele, fiind verificate următoarele aspecte: modul de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente şi a registrelor cuprinzând listelor electorale complementare; efectuarea înregistrărilor ori a radierilor în Registrul electoral sau în listele electorale […]
Părinte stereţ, povestiţi-ne puţin istoria acestui lăcaş monahal. Este la marginea oraşului Râmnicu Vâlcea, de aici de unde discutăm se vede puţin panorama acestui cartier şi totul este foarte frumos, foarte îngrijit, foarte aranjat, şi foarte distins. Cine a construit, cine a ctitorit acest lăcaş? Dacă ar fi să încep cu începutul, ar fi […]
Mănăstire mare, Bistriţa. Este greu, maică stareţă ? Este greu aici, dar nu imposibil, în primul rând că greutatea nu o duci tu, simți harul lui Dumnezeu care lucrează prin tine și cred că Dumnezeu, aici fiind Sfântul Grigorie, duce greutatea. Tu doar trebuie să-L urmezi. Noi suntem mântuiți de Hristos. Doar trebuie să […]
Care este semnificaţia numelui mănăstirii Pătrunsa? Începutul și obârșia Pătrunsei își au anul de referință 1685 când din cauza unei prigoane din zona subcarpatică, mulți dintre locuitorii din satele subcarpatice luau drumul codrilor. Printre ei s-a aflat atunci și o creștină cu numele Paraschiva Modoran, care, în mare grabă, și-a luat un săculeț […]
Alti 1000 de oameni au fost concediaţi de la Oltchim în iunie 2013, după intrarea in insolventă. Sute de angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea vor fi concediaţi în această toamnă. Pe listele cu disponibilizaţi se regăsesc şi 110 argeşeni care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice Bradu. În total, peste 300 de salariaţi ai […]
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, a declarat, săptămâna trecută, că AEP va elabora, în timp util, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru a fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016. "Apreciez preocuparea crescândă a actorilor politici pentru votul prin corespondenţă şi asigur opinia publică de faptul că AEP va elabora proiectul […]
Vorbiți-ne puțin despre istoricul mănăstirii. Știm că este o mănăstire încărcată de semnificații istorice. Mănăstirea Iezer a fost întemeiată de Mircea Ciobanu și doamna Chiajna în anul 1553-1554. Doamna Chiajna era căsătorită cu un ungur căruia i-a povestit faptul că această mănăstire a fost construită de tatăl său și că la temelie a pus […]
Publicaţia „Vocea Vâlcii“ publică astăzi la rubrica „Breaking News“ următoarea informaţie: „Veşti importante din Oltenia! Pe surse am aflat că zilele acestea va fi schimbat directorul de la Complexul Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel. Locul său va fi luat de un vâlcean, cel care a condus cu succes o importantă unitate din judeţul Vâlcea, de […]
Juriul Fabricat în Țara lui Andrei a ales 35 de finaliști dintre cei 180 de aplicanți înscriși în program; Doi dintre finaliști își propun să creeze locuri de muncă în comunitatea Mădulari din județul Vâlcea; Finaliștii vor parcurge 7 luni de pregătire intensă, în care vor primi consultanță pentru realizarea planurilor de afacere și sprijin […]
Conducerea Spitalului Judeţean din Rm. Vâlcea vrea să oprească exodul medicilor. Cadrele medicale vor avea concediu fără plată, cu porţia În spital sunt cazuri în care medicii sunt plecaţi la muncă în străinătate şi de aproape 6 ani iar posturile lor sunt blocate. Potrivit digi24.ro, unitatea sanitară se confruntă oricum cu o criză de personal, […]
Mănăstirea Stănişoara este aşezată aici în creierii munţilor. Este foarte frumoasă şi oferă un cadru minunat de reculegere şi de rugăciune. Cum simţiţi mănăstirea în sufletul sfinţiei voastre, părinte stareț, ce ştiţi şi ce vreţi să le spuneţi altora despre Stănişoara ? Într- adevăr, este o binecuvântare de la Dumnezeu să fiu aici, a […]
De marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, și-a serbat hramul. Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a slujit Sfânta Liturghie și a pus în inimile celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură. „Nădejdea noastră trebuie să fie întotdeauna către Maica Domnului. Ea […]
Ați venit în 1984 la această mănăstire. Aici ați fost uns, părinte stareț ? Am fost fratele mănăstirii timp de patru ani. Din 1984 până în 1988 când ne-a călugărit. Câți ani aveați când ați venit la Turnu? Aveam 24 de ani. Asta a fost convingerea mea după ce am citit mai […]
Web Design by DowMedia