„La muncă, Petre, nu la mână întinsă!“ Deputate, dă banii înapoi! Ai zice că deputatul Ungureanu este săracul săracilor. Asta de când unii dintre foştii săi clienţi au reuşit să-şi găsească dreptatea în instanţă şi să obţină executarea celor care i-au jecmănit fără ruşine de sute de milioane de lei. În octombrie 2005 „Ziarul de […]
Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, mizerie şi dezolare Maternitatea din Râmnicu Vâlcea are nevoie urgentă de fonduri pentru reabilitare. Saloanele de la Maternitate sunt aceleaşi de-acum 20 de ani, când a fost construit spitalul. Şi acum sunt aceleaşi paturi, perdele (acolo unde acestea mai există), pături, lenjerie, saltele, gândaci etc. Nu s-a făcut nicio investiţie majoră […]
Funcţionari stresaţi şi tupeişti Organizare haotică la Oficiul Poştal – Ostroveni Organizarea activităţii la Oficiu Poştal din Ostroveni pe perioada sărbătorilor de iarnă a fost una total deficitară. În zilele premergătoare şi dintre sărbătorile de Crăciun şi Anul Nou la ghişeul pentru ridicarea coletelor s-au format cozi imense, datorită managementului defectuos al dirigintelui respectivului oficiu, […]
Cinci răniţi într-un accident la Câineni Valea Oltului a fost blocată timp de aproape o oră vineri, 4 ianuarie, după ce la Câineni s-a produs un accident rutier grav. Cinci persoane au fost grav rănite, fiind transportate la spitalele din Vâlcea şi Sibiu. Conducătorul auto al unui Wolkswagen, Sorin Popescu (35 de ani) a intrat […]
Mort cu zile în faţa spitalului Un bărbat din Vâlcea, Florea Popescu, de 41 de ani a murit cu zile în condiţii misterioase în curtea Spitalului de Urgenţă Vâlcea, dintr-o banală răceală, după ce a fost plimbat timp de două ore între un spital şi altul. Medicul legist nu a putut stabili până în prezent […]
Dispariţie misterioasă: Banii cu care a plecat de acasă fiica şefului ISU Braşov provin din Vâlcea Povestea dispariţiei Madalinei Ortansa Motrună, în vârstă de 17 ani, fiica adjunctului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov porneşte de la Vâlcea, unde s-a născut de altfel fata şi unde locuiesc încă bunicii ei. Ion Motrună a fost şef […]
Nepot de înalt magistrat atacat de ţigani, în centrul Râmnicului Duminică, 23 decembrie, în faţa mall-ului River Plaza, a avut loc un incident huliganic mai puţin obişnuit surprins de camerele de filmat ale centrului comercial. O gaşcă de rromi din Vlădeşti a atacat sălbatic trei tineri care doreau să urce în discotecă. Principala victimă a […]
Campanie de vaccinare Zilele trecute a început distribuirea vaccinurilor de la Sanepid Vâlcea şi a început şi campanie de vaccinare antigripală, în primul rând în rândul copiilor şi vârstnicilor. Dacă în semestrul I au apărut ceva probleme legate de unele vaccinuri, de lipsa acestora pentru o perioadă, împreună cu Institutul de Sănătate Publică Bucureşti şi […]
Fraudarea tezelor unice: Dascăli ameninţaţi cu dosare penale Mai mulţi directori din Vâlcea sunt ameninţaţi în prezent că vor fi cercetaţi penal pentru fraudarea tezelor unice, datorită rezultatelor surprinzătoare obţinute la Vâlcea în urma primelor probe. Astfel, dacă la şcolile cu renume din judeţ s-au obţinut rezultate normale, corespunzătoare notelor obţinute de elevi la disciplinele […]
Dobrinescu s-a făcut de râs Instanţa a dat dreptate procurorilor Cititorii noştri îşi mai aduc aminte de serialul nostru din lunile februarie- aprilie despre afacerile liberalului pugilist Traian Dobrinescu, consilier judeţean, director RAPPS Vâlcea. Noi am deschis un subiect preluat ulterior şi de alte publicaţii locale, regionale sau naţionale, un subiect sensibil al licitaţiilor pe […]
Isterie la Casa Judeţeană de Pensii Bătaie pentru bilete de tratament Săptămâna aceasta, pensionarii s-au călcat pur şi simplu pe picioare pentru a obţine bilete de tratament pentru anul viitor de la Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea. Un zvon neaşteptat a pus pe drumuri câteva sute de pensionari încă de la finele săptămânii trecute. Încă […]
Scandal de corupţie la vârful justiţiei Judecătorul vâlcean, Gheorghe Cerbeanu, ar putea fi exclus din magistratură Un scandal fără precedent zguduie din temelii justiţia vâlceană. Judecătorul de la Secţia Penală a Tribunalului Vâlcea, Gheorghe Cerbeanu, este implicat în scandalul de corupţie de la ultimele concursuri pentru funcţiile de conducere la judecători şi procurori. Procurorii din […]
Cel mai bogat medic din judeţ, Doctorul ginecolog Marian Stoica investeşte în imobiliare Reputatul doctor ginecolog Marian Stoica a început să investească masiv în construcţia de blocuri. Medicul vâlcean şi-a pus economiile de-o viaţă la dispoziţia arhitecţilor şi constructorilor. Dacă până acum, Stoica era asociat cu tânărul om de afaceri, Mihai Persu, de două luni […]
Pe 10 decembrie se dă verdictul în procesul Dicu – Gutău - DNA Marţi, 4 decembrie, timp de 90 de minute procurorii DNA şi edilii Nicolae Dicu şi Mircea Gutău asistaţi de patru avocaţi au vorbit în faţa instanţei de la Curtea de Apel Alba Iulia. Procesul a început la orele 13.00. Edilii Râmnicului, acuzaţi […]
Familia Boromiz, cea mai mare avere din Vâlcea • Ion şi Maria Tudor deţin locul II într-o ierarhie onestă a celor mai bogaţi vâlceni • Nicolae Sofianu, avere umflată cu…pompa Afaceriştii vâlceni au reuşit, în ultimul an să-şi dubleze aproape averea, asta şi datorită talentului deosebit de bine dezvoltat la unii, de a îmbina afacerile […]
Crinu Popescu nu şi-a achitat de doi ani facturile la căldură! CET Govora cere executarea SC ROVIMET SA Luni, 3 decembrie, are loc un nou termen într-un proces comercial în care instanţa ar trebui să dea dreptate CET-ului. Dosarul 7934/288/2007 aflat la Judecătoria Râmnicu Vâlcea este unul nu foarte complicat. Creditoarea SC CET Govora SA […]
Crinu Popescu nu poate mânji toate instituţiile statului Incoruptibilii din Consiliul Judeţean Vineri, 30 noiembrie, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean va exista şi un punct spinos, un punct pe care conducerea CJ ar fi trebuit să nici nu-l pună în discuţie. Este vorba despre aprobarea PUZ-ului în zona Bujoreni, zonă în care […]
Restructurări la CEZ La Cez Distribuţie şi CEZ Servicii a început un proces de restructurare. Astfel, începând cu luna octombrie, conducerea CEZ Distribuţie şi CEZ Servicii au pornit discuţiile cu sindicatele pe tema planului de restructurare pentru cele două companii. S-a ajuns astfel la concluzia că vor fi disponibilizate 154 de posturi de la CEZ […]
Număr mare de viroze Conform statisticilor de la Inspecţia Sanitară de Stat Vâlcea, în prezent, aproximativ 3.000 de vâlceni au viroze respiratorii. 800 dintre aceştia suferind şi de pneumonii. O mare parte dintre bolnavi, tineri şi bătrâni au fost internaţi recent la Secţia Boli Infecţioase de la Spitalul judeţean numărul 2. Aproape 40.000 de doze […]
Telefonul primarului Gutău a fost ascultat ilegal Tot judeţul ştie despre cazul Gutău – Dicu. Arestarea abuzivă a celor doi edili de anul trecut a paralizat aproape administraţia Râmnicului. În cele din urmă instanţa a decis eliberarea celor doi iar apoi o altă instanţă a stabilit nevinovăţia. DNA a făcut recurs la Curtea de Apel […]
Experimentul ROVIMET – exemplu pentru infractorii economici cu spate politic Poliţişti cu apucături de miliţieni Luni, 19 noiembrie, asistăm alături de alţi colegi din presa locală la a treia tentativă a executorilor judecătoreşti de a pune în executare hotărârile instanţelor ce dispun sistarea construirii imobilelor din Bujoreni de către ROVIMET. Executorul este însoţit de o […]
Compania de Drumuri – depăşită de situaţie:Obârşia Lotrului, izolată datprită lipsei banilor Din nou, în această iarnă, Compania de Drumuri şi autorităţile locale vâlcene au fost depăşite de primele căderi de zăpadă. Pentru că ar costa prea mult să fie deszăpezite, reprezentanţii Companiei de Drumuri au luat decizia de a închide pur şi simplu anumite […]
PROCURATURA trebuie să intre în acţiune ! Crinu Popescu ar putea fi arestat • Pe pagina de internet www.ziaruldevalcea.ro puteţi urmări două scurte înregistrări video realizate vineri,16 noiembrie, la Bujoreni. Imaginile demonstrează dispreţul lui Crinu Popescu faţă de oamenii legii, încălcarea unei hotărâri judecătoreşti sub ochii jandarmilor şi poliţiştilor, modul în care acest derbedeu îşi […]
Web Design by DowMedia