Centrala de cogenerare de înaltă eficiență care se construiește la Rm. Vâlcea va avea un randament energetic global de peste 90,5%, față de media europeană și națională care este de 49%.
Experiența noastră în domeniul cogenerării nu este la început de drum. Prima instalație de cogenerare inaugurată de
Chimcomplex S.A. Borzesti, o creație proprie dezvoltată cu un partener din Elveția, a primit în anul 2010 Premiu de Excelență și un cec de 375.000 de euro pentru “Centrala cu cea mai înaltă eficiență energetică” dintre proiectele finanțate în Europa de către BERD și Fondul European de Eficiență Energetică.
Instalația de Cogenerare 2, pusă în funcțiune tot la Borzești în 2015, are o eficiență globală care a atins randamentul de 91% utilizând combustibil dual, gaze naturale și hidrogen.
Ne străduim să fim lideri în industrie, inovație și eficiență energetică. În fiecare zi, transformăm știința în performanță și chimia în rezultate tangibile.