Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „Sfânta Cuvioasă Parascheva a căutat încă din copilărie să descopere adevărata înțelepciune care putea oferi sens vieții sale și a înțeles că împlinirea nevoințelor sale duhovnicești nu putea fi decât fericirea veșnică în comuniune cu Persoanele Sfintei Treimi. În mintea curată a rugătorului,  Dumnezeu Se oglindeşte prin harul Său: „Dumnezeu Se arată în mintea curată ca într-o oglindă, rămânând, după ceea ce este în Sine, nevăzut”, ne încredințează Sfântul Grigorie Palama. Sfințenia constituie desăvârșirea persoanei umane, din puterea lui Dumnezeu, Cel Care este izvorul și modelul suprem al sfințeniei: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei V, 48)”.

Curăţia rugăciunii Sfintei Parascheva a fost pe măsura celei a inimii şi a minţii, pentru că, dacă sufletul este stăpânit de patimi, acesta nu se poate apropia de Dumnezeu, nici să primească harul Său. A dobândit rugăciunea curată și a privit-o a fi darul lui Dumnezeu, pe care în chip tainic l-a așezat  în mintea, inima şi simţurile sale, încredințându-se că, încă din această viaţă, fiinţa umană poate face experienţa realităţii îndumnezeirii sale.  Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit rugăciunea ca pe o experienţă duhovnicească a comuniunii cu Dumnezeu.

Rugăciunea a înălţat-o de pe pământ la cer, i-a întărit și luminat sufletul. Pentru aceea, Sfânta Cuvioasă Parascheva a dorit să rămână neîncetat lângă Dumnezeu, spre a fi a Lui şi părtaşă darurilor Sale”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.