Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Vâlcea, au fost aprobați indicatorii proiectului ce urmează a fi implementat la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, pentru creșterea capacității acestuia de gestionare a crizei sanitare COVID-19, anunță președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.
În cadrul acestui proiect, pentru care a fost obținută o finanțare în valoare de 9.744.204,54 lei (cca. 2 milioane de euro), se vor achiziționa noi echipamente medicale și de protecție și se vor recupera sumele de bani cheltuite până în prezent pentru asigurarea materialelor și echipamentelor necesare în lupta cu virusul.
Printre echipamentele ce vor fi achiziționate, în cadrul acestui proiect, amintim: aparate ventilație mecanică, ecografe portabile, aparate EKG, cărucioare resuscitare, nebulizatoare, butelii oxigen portabile, sonde intubație și de alimentație etc..
De altfel, CJ Vâlcea a solicitat fonduri europene pentru gestionarea crizei sanitare, în toate unitățile spitalicești aflate în administrare.