Sparle si soparle, 25.04.2019

miercuri, 24 aprilie 2019
  • După o repriză de „tras de la măsea” prin birou și după ce mai „cotizează” pe la aparatele electronice de noroc, primarul din Berbești, Vintilă Chelcea, se refugiază în fiecare vineri după-amiaza în târgul săptămânal de la Gângulești, unde continuă chermeza până târziu în noapte. Locul preferat de primarul Chelcea, și de camarila sa din consiliul local și de la SC Gospodărie Locală Berbești SRL este taman la terasa lui Gicanu, unde se bea bere, vin și se comandă platouri de câte... 40 mici, în total sute de mici se consumă. Nu știm cine achită nota de plată, dar se pare că primarul Chelcea „se face că plouă” atunci când trebuie plătită consumația. Deși vine în fiecare vineri, primarul din Berbești se face că nu observă starea jalnică în care se află târgul din Gângulești, cu WC-uri dărâmate și nefuncționale, și, de aceea, multă lume se întreabă unde își face Vintilă Chelcea nevoile fiziologice!?!

 

  • Poate puțină lume știe, dar spunem că cei 436 de angajați disponibilizați în decembrie anul trecut de la Oltchim, au încasat fiecare salarii compensatorii, cuprinse între 270 milioane de lei vechi și 400 milioane de lei vechi, în funcție de vechime și studii profesionale Din 14 decembrie 2018, structura organizatorică a SC Oltchim SA include Divizia Vâlcea compusă din 6 compartimente şi un sector al unităţilor în conservare şi Divizia Bradu-Piteşti cu 4 compartimente şi un sector cu unităţile în conservare. Numărul de salariaţi a scăzut la 177. Reducerea de personal s-a realizat şi prin concediere colectivă, cu acordarea de salarii compensatorii conform prevederilor CCM în vigoare, a unui număr de 436 de salariaţi.

 

  • În legătură cu poziția fără echivoc adoptată de prefectul Florian Marin, prin care a cerut SC Urban SA să intre în legalitate, primarul din Păușești, Cătălin Avan, a spus: „Vă felicit domnule prefect pentru implicare! Fără intervenția dumneavoastră cu siguranța am fi ajuns la un dezastru ecologic! În ceea ce privește SC Urban, am fost invitați sa mergem la un restaurant, la socializare! Sper din tot sufletul sa nu fie colegi primari care sa se alăture in demersul ilegal de mărire a tarifelor! Nu ar face decât sa între intr-un grup infracțional! Este cert că Urban a încasat de la noi, taxa de deponie de 30 lei tona și contravaloarea transportului, dar a abandonat deșeurile la Râureni! La fel de previzibilă este și continuarea activității acestei firme care stă în insolvență de câțiva ani buni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe