Sparle si soparle, 12.07.2018

miercuri, 11 iulie 2018
  • În urma violenţelor din „Vestul Sălbatic” al Vâlcii, adică zona Berbești-Alunu, prefectul Florian Marin a avut marţi dimineaţă o întâlnire cu șefii IPJ Vâlcea și IJJ Vâlcea, pentru a prezenta măsurile pe care le-au dispus, în așa fel încât în zona menționată să fie restabilit climatul de siguranță publică. După numai câteva ore de la întâlnire, polițiștii vâlceni au dispus reținerea huliganilor de la Alunu, care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 7-8 iulie 2018, au devastat un bar din comună și au agresat trei tineri. Este vorba despre cinci ţigani cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani. Aceștia sunt cercetați penal pentru loviri și alte violențe, distrugere și tulburarea liniștii și ordinii publice. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu urmează să-i propună instanței cu propunerea de arestare preventivă.

 

  • Felicitările noastre echipelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al Judeţului Vâlcea, care, alături de voluntari şi sub coordonarea directă a şefului DSU, Raed Arafat, au intervenit în ultimele zile prompt şi profesionist pentru salvarea de oameni, bunuri şi animale din calea inundaţiilor devastatoare!!!

 

  • Luna trecută, Consiliul Local a decis... revocarea HCL nr. 403/31 octombrie 2017 referitoare la un schimb de terenuri cu omul de afaceri Nicolae Sofianu. Prin hotărârea de anul trecut, Consiliul Local a aprobat efectuarea unui schimb de terenuri între Primăria Râmnicului şi Nicolae Sofianu, municipiul oferind terenul în suprafaţă de 255 mp, situat în strada Ostroveni şi primind de la Nicolae Sofianu terenul în suprafaţă de 250 mp, situat în strada Henri Coandă (fostă Rapsodiei nr. 6A), care urma să primească destinaţia de loc de joacă pentru copii. Hotărârea mai sus menţionată i-a fost comunicată lui Nicoale Sofianu, însă acesta... nu a prezentat actele necesare realizării schimbului. Urmare a discuţiilor purtate de Primărie cu proprietarul terenului a rezultat că acesta nu este de acord cu suprafaţa de teren ce urmează să o primească în strada Ostroveni, în imediata vecinătate a locuinţelor sociale, motiv pentru care se impunea ca hotărârea Consiliului Local nr. 403/31 octombrie 2017 să fie revocată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe