Rugăciune și mângâiere duhovnicească pentru bolnavii secțiilor Oncologie și Gastroenterologie ale Spitalului Județean Vâlcea

marți, 17 octombrie 2023

In Ziua îngrijirii paleative a celor bolnavi (14 octombrie), la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu-Vâlcea, părintele Dan Cârstea de la Biserica „Sfântul Pantelimon” împreună cu doamna Viorica Iancu, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, au vizitat persoanele care primesc îngrijire medicală în secțiile Oncologie și Gastroenterologie.

„Îngrijirea paliativă este cunoscută ca un domeniu vast de îngrijire totală, ce cuprinde atât partea medicală, cât și cea spirituală, și, de aceea, provocările sunt multiple. Prezența părintelui în mijlocul bolnavilor le-a descoperit acestora că iubirea milostivă devine vindecătoare și binefăcătoare. Totodată, grija față de cei bolnavi este o faptă a milei trupești, pentru că aceștia au nevoie de mângâierea duhovnicească care să le așeze în inimi iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Ascultând îndemnul Sfintei Scripturi: „Nu te teme a cerceta pe cei bolnavi că pentru aceste fapte vei câștiga iubirea” (Înțelepciunea lui Isus Sirah VII, 37), am căutat să fim alături de cei suferinzi, dar și de cei care îngrijesc de ei, deoarece toți sunt încercați cu îndelunga răbdare”, a spus doamna Viorica Iancu, Consilier Social al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe