O nouă conducere la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”. În urma alegerii în funcția de vicepreședinte al CJ Vâlcea, Remus Grigorescu a demisionat din fruntea bibliotecii, lăsându-i locul lui Alina Nicola, ca manager interimar. De altfel, zilele trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a ales un nou Consiliu de Administraţie al Bibliotecii „Antim Ivireanul, după cum urmează: Alina Nicola - președinte, Trăsculescu Loredana, Vlădescu Nicol, Rădulescu Daniela, Dobre Daniela, Dragomir Iuliana, Radi Mihaela și Lăzăroiu Dumitru - membri. Consiliul de administraţie este format din 9 membri, astfel: managerul bibliotecii judeţene, directorul adjunct economic, un reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea, desemnat de către acesta, liderul sindicatului reprezentativ din instituţie şi 5 reprezentanţi din structura bibliotecii judeţene, desemnaţi prin dispoziţie a managerului. Consiliul de administraţie se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui sau, dupa caz, a delegatului acestuia.
Web Design by DowMedia