Uneori, orice ai face, pur și simplu nu ai cum să eviți accidentul! E ce a pățit o femeie de 33 de ani, când mașina sa a fost lovită, din spate, de un TIR care aproape a împins-o pe contrasens. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arată cum o clipă de neatenție poate fi uneori suficientă pentru un dezastru. Din fericire, nici șoferița, nici fiica ei de 7 ani, aflată pe bancheta din spate a mașinii, nu au suferit răni grave.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din centrul localității Bujoreni, se vede cum autoturismul e izbit violent de un TIR.
Nu se ştie dacă șoferița încerca să vireze la stânga în momentul impactului, sau avem de-a face cu un caz clasic de nerespectare a distanței față de autovehiculul din față.
Şoferul TIR-ului înmatriculat în Bulgaria a văzut prea târziu loganul alb
Impactul a împins autoturismul spre axul drumului, dar din fericire, TIR-ul care venea din sens opus circula pe partea dreaptă a șoselei, așa că nu a existat un al doilea impact.
"Poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Naţional 7, în localitatea Bujoreni. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că un cetăţean bulgar în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 33 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea", spune Eduard Văduva, IPJ Vâlcea.
Toată partea din spate a autoturismului a fost distrusă. Și fetița aflată pe bancheta din spate a mașinii, și mama ei, au ajuns la spital, dar sunt în afara pericolului, scrie observatornews.ro