Liderul PSD Marcel Ciolacu conduce în topul intenţiilor de vot la alegerile prezidenţiale, urmat de liderul AUR George Simion – 19,8% şi de Mircea Geoană – 17,2%. În ceea ce priveşte opţiunile la alegerile parlamentare, PSD este pe primul loc cu 28,2%, pe locul al doilea situându-se AUR cu 22,7%, iar locul al treilea revenind USR cu 19,5% din opţiuni, conform unui sondaj realizat de Verifield, la comanda USR, după respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă la Preşedinţie, ca urmare a deciziei CCR, informează News.ro. De asemenea, conform sondajului, Şoşoacă este pe primul loc în topul notorietăţii, urmată, la egalitate de Marcel Ciolacu şi de Mircea Geoană.
Potrivit sondajului, clasamentul pentru alegerile prezidenţiale este: Marcel Ciolacu – 23,4%, George Simion – 19,8%, Mircea Geoană – 17,2%, Elena Lasconi – 17,1, Cristian Diaconescu – 7,6%, Nicolae Ciucă – 6,2%, Kelemen Hunor – 3,8%.
PSD conduce în topul intenţiilor de vot pentru alegerile parlamentare, cu un scor de 28,2%,urmat de AUR – 22,7%, USR – 19,5%, PNL – 12,6%, SOS România – 5,3%, UDMR – 4,2%.
În ceea ce priveşte notorietatea, primul loc revine Dianei Şoşoacă – cu un scor de 99,3%, urmată de Marcel Ciolacu şi de Mircea Geoană, care sunt la egalitate, cu 94,9%, de George Simion – 93%, Nicolae Ciucă – 90,8%, Elena Lasconi – 84%.
Sondajul a fost realizat de Verifield, la comanda USR, în perioada 7 – 9 octombrie 2024, ulterior deciziei CCR în urma căreia Diana Şoşoacă a fost eliminată din cursa pentru Cotroceni, pe un eşantion de 1009 de persoane, reprezentativ pe variabilele socio-demografice, prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice). Eroarea maximă admisă a datelor este de ±3.09%, la un grad de încredere de 95%.
Verifield a realizat și în primăvara acestui an mai multe sondaje înainte de alegerile locale din iunie, la comanda lui Nicușor Dan, care arătau că primarul general al Capitalei ar urma să fie reales în funcție cu peste 46% din voturi.
Sursa: hotnews.ro