În municipiul Drăgăşani s-ar putea declara starea de alertă din cauza deşeurilor menajere, care sunt neridicate de o săptămână pentru că a expirat contractul cu operatorul de salubritate, transmite Agerpres.
Autorităţile locale din Drăgăşani s-au întâlnit marţi, la sediul Prefecturii Vâlcea, cu reprezentanţii ADI Salubrizare, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică, Gărzii de Mediu şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului pentru a găsi o rezolvare la această criză, printre soluţiile propuse fiind şi declararea stării de alertă pentru 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungită.
„În acest moment, contractul cu operatorul de salubrizare este expirat. A expirat din data de 9 septembrie. Din discuţiile cu dumnealor, am înţeles că se fac demersuri pentru întocmirea documentaţiei necesare achiziţiei publice pentru colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, dar sunt proceduri care durează. Astfel, până va fi desemnat operatorul câştigător al procedurii de achiziţie publică, pentru a depăşi acest moment de criză, s-a identificat această soluţie şi se intenţionează a se dispune măsuri prin Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, în temeiul art. 4^2 şi art. 4^3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Totul depinde însă de dumnealor. Din partea noastră au tot sprijinul”, a precizat, pentru AGERPRES, subprefectul judeţului Vâlcea, Florentina Călin.
Primarul ales al municipiului din sudul judeţului Vâlcea, Costinel Stoica, a declarat că situaţia este gravă, în momentul de faţă oraşul fiind blocat de gunoaie şi în pragul unei „catastrofe sanitare”. El este, de altfel, cel care a cerut implicarea de urgenţă a autorităţilor judeţului pentru a putea ieşi din acest impas.
„Este dreptul nostru, al cetăţenilor, să primim aceste servicii fără întrerupere, la o calitate bună, mai ales că suntem contributori direcţi pentru ele. Din acest motiv, am iniţiat o interpelare referitor la situaţia dezastruoasă pe care actuala administraţie ne-o lasă moştenire. Neridicarea gunoiului pune în pericol, în mod voit, sănătatea locuitorilor municipiului Drăgăşani”, a transmis, pe pagina personală de Facebook, primarul ales al municipiului Drăgăşani.
Primăria Drăgăşani a fost sancţionată şi de comisarii Grărzii de Mediu, care după ce au fost în control luni, au aplicat o amendă de 50.000 de lei şi le-au pus în vedere autorităţilor să ridice cât mai repede munţii de gunoaie care sunt acum pe străzi, în jurul pubelelor.