Manifestări spiritual-culturale închinate Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

luni, 16 septembrie 2024

În perioada 22-27 septembrie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului îl cinstește în chip deosebit pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cel care, începând cu anul 1999, a fost ales ocrotitorul spiritual al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Manifestările vor avea loc după următorul program:

-  Duminică, 22 septembrie, de la ora 17.30, va avea loc cea de-a XXII-a Sesiune de comunicări a Centrului de Studii Medievale și Premoderne „Sfântul Antim Ivireanul”, eveniment ce se va desfășura în Sala „Gherasim Arhiepiscopul” a Centrului Cultural „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul” din cadrul Centrului Eparhial.

- Marți, 24 septembrie, în foaierul așezământului cultural, la  etajul 1, începând cu ora 9.30, va fi vernisată Expoziția de carte veche.

- În zilele de 24 și 25 septembrie va avea loc Simpozionul Internațional „Simpozionul  Internațional  „Sfântul Antim Ivireanul și epoca lui în cercetarea academică actuală. Noi teme și preocupări științifice””, eveniment organizat sub egida Centrului de Studii Brâncovenești al Arhiepiscopiei Râmnicului și a Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române. Lucrările simpozionului vor debuta la ora 10.00, în Sala „Gherasim Arhiepiscopul” a Așezământului „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”.

- În același spațiu cultural, joi, 26 septembrie,  la ora 16.00, va fi vernisată Expoziția „Icoanele sfinţilor - chipuri ale moştenitorilor nestricăciunii”, eveniment organizat de Arhiepiscopia Râmnicului în colaborare cu UAP Vâlcea.

-  Vineri, 27 septembrie, începând cu ora 9.30, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de ierarhi, pe o scenă special amenajată în fața Catedralei Arhiepiscopale „Sfântul Ierarh Nicolae”. În aceeași zi, de la ora 18.00, la Filarmonica „Ion  Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea va avea loc Concertul „Cadențe antimiene”, ce va fi susținut de Corala „Cantus Domini”, sub bagheta Arhid. Răzvan Constantin Ștefan.

Acest buchet de evenimete cultural-academice, încununate prin celebrarea și comuniunea liturgică, reprezintă o recunoaștere meritorie a bogatei contribuții în plan duhovnicesc, cultural și administrativ, pe care Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul a avut-o ca păstor al Eparhiei Râmnicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe