Vremea se strică în Vâlcea: Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

marți, 2 iulie 2024

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi noi alerte meteo. Un cod portocaliu de instabilitate atmosferică este valabil de marţi până miercuri în Bucureşti şi 27 de judeţe.

Miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul şi estul ţării.

Codul portocaliu a fost emis pentru acelaşi interval de timp şi vizează Capitala şi 27 de judeţe: Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov.

Aici, vor fi perioade cu averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală în general de 70...90 km/h, descărcări electrice şi grindină.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25...40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp.

În ce priveşte prognoza specială pentru Bucureşti, canicula şi disconfortul termic ridicat vor persista, însă din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului (rafale în general de 60...80 km/h), vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi condiţii de grindină.

În intervale scurte de timp, 1...3 ore, sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de 15...25 l/mp, izolat posibil 30 l/mp.

Temperatura maximă va fi de 35...37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi; minima termică va fi de 18...20 de grade.

Autor: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe