Ștefan Bogdan: Consiliul local al oraşului Băbeni a stabilit modalitatea de acordare de ajutoare de urgență în bani în situații de necesitate

luni, 20 mai 2024

 

Prin Hotărârea nr. 6/2024, Consiliul local al oraşului Băbeni a aprobat acordarea de ajutoare de urgență în bani familiilor și persoanelor singure în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii. Astfel, au fost stabilite situațiile deosebite care justifică acordarea de ajutoare de urgență în bani familiilor și persoanelor singure, după cum urmează: existenţa unor boli grave dovedite cu acte medicale de specialitate ce necesită investigaţii medicale, tratament de specialitate, asigurarea medicamentelor; starea critică a sănătăţii persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse, care necesită intervenţii chirurgicale la spitale din România, cu prescripţia medicului specialist din care rezultă situația de urgenţă; situaţia persoanelor care au nevoie de echipament medical de tipul ortezelor şi protezelor, aflate în imposibilitatea achiziţionării acestora numai din resurse financiare proprii; decesul ambilor părinţi, când copiii minori sunt daţi în plasament la familii cu venituri mici; decesul persoanelor din familii cu venituri mici care, nefiind cuprinşi în sistemul de asigurări, nu pot beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituţii; decesul unei persoane în străinătate, pentru repatrierea căreia familia nu are posibilităţi să suporte costurile ridicate; situaţia persoanelor fără venituri, lipsite de acte de identitate, care necesită adoptarea de măsuri pentru intrarea acestora în legalitate pe linie de evidenţă a populaţiei şi stare civilă (certificate de naştere, cărţi de identitate, etc.); cazul tinerilor şi copiilor proveniţi din centre rezidenţiale sau ai căror părinţi au decedat ori au un singur părinte care nu are posibilităţi să întreţină familia şi care au rezultate deosebite la învăţătură, pentru continuarea studiilor; în cazul în care un angajat din cadrul aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile şi serviciile din subordinea consiliului local suferă un accident de muncă sau starea de sanatate a acestuia necesita investigatii, interventii chirurgicale si/sau tratamente de specialitate, ale caror costuri nu sunt decontate din asigurările de sănătate și nu pot fi asigurate din veniturile acestuia, întrucat ar conduce la imposibilitatea asigurarii unui trai decent si la risc de excluziune socială; în cazul decesului soţului, soţiei sau a unei rude până la gradul I a unui angajat din cadrul aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile şi serviciile din subordinea consiliului local. Cuantumul maxim al ajutorului de urgenta este de 2.000 lei pentru fiecare ajutor de urgență, iar ajutoarele se acordă o singură dată într-un an calendaristic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe