Un personaj „buimac” ține captiv PNL Vâlcea! Denunț la Parchet, amenințări, calomnii, jigniri, injurii!

vineri, 5 aprilie 2024

Un personaj „buimac” ține captiv PNL Vâlcea!
Denunț la Parchet, amenințări, calomnii, jigniri, injurii!

„Buimacul” din conducerea PNL Vâlcea, de mulți ani de zile, își bate joc de acest partid și de vâlceni. Nu a fost în stare, în niciunul din cele 4 mandate de deputat, să vină cu ceva constructiv pentru județ.

Orbit de ură și venin, scrie acum la Parchet că, la Vâlcea, banii județului se împart ca mită pentru primari.

Sumele defalcate din TVA, pentru susținerea programelor de dezvoltare la nivelul localităților, au fost repartizate și aprobate cu votul unanim al consilierilor județeni, așadar și al celor 12 consilieri județeni liberali. În intervențiile pe care le-au avut, consilierii județeni liberali au apreciat repartizarea sumelor ca fiind una echilibrată și echitabilă. În acest context, reacțiile „buimacului” personaj, care a capturat PNL Vâlcea, sunt inexplicabile și, cu siguranță, prejudiciază grav rezultatul alegerilor europarlamentare, la nivel național, dar și județean.

La Vâlcea, nu se încalcă legea, iar PSD Vâlcea rămâne consecvent în a face totul cu bună-credință pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a județului Vâlcea.

Noi rămânem deschiși dialogului cu PNL, în vederea participării la alegerile europarlamentare, însă atragem atenția că fiecare apariție publică a acestui personaj „buimac”, rătăcit prin birourile Parlamentului de atâtea mandate, este o lovitură grea dată PNL și coaliției de guvernare.

Astfel de demersuri au făcut ca PNL, la Vâlcea, să piardă alegerile, în ultimii ani. Acum, s-a ajuns în situația în care „buimacul” lider, care ține PNL Vâlcea captiv, se milogește de AUR să-l ia în alianță. Din păcate, un partid istoric important, cu care PSD Vâlcea a găsit, de multe ori, căi de dialog, este menționat în sondaje ca fiind pe locul 3 în preferințele electoratului.

Trist, dar adevărat!

Biroul de presă
PSD Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe