Președintele Tribunalului Vâlcea, Bogdan Mateescu, s-a înscris în cursa pentru Inspecția Judiciară, anunță luju.ro. Alți 30 de judecători se bat pentru cele 14 posturi scoase la concurs. Astfel, judecătorul Bogdan „Bobi” Mateescu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, vrea să devină inspector judiciar. CSM a publicat în data de 22 martie 2024, tabelul celor 31 de judecatori care se luptă pentru cele 14 posturi scoase la concurs la nivelul Inspectiei Judiciare. Încheiem, mentionand că cei 31 de candidati vor sustine interviul in fata CSM între 30 mai și 3 iunie 2024, urmând ca la 15 iunie să fie supuși la testul-grilă. Anul trecut, Inspecția Judiciară a clasat cercetarea judecătorului Bogdan Mateescu, acuzat de Stelian Ion că a încercat să mituiască o funcționară implicată în dosarul de corupție al tatălui magistratului. Judecătorul Bogdan Mateescu a sesizat Inspecția Judiciară după ce Antena 3 a prezentat înregistrarea unei convorbiri în care îi face o propunere financiară unei funcționare implicate în dosarul penal al tatălui său.
Toți directorii din instituții de cultură din subordinea CJ Vâlcea au trecut testul evaluării anuale pe 2023! Vorbim aici de managerii de la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Valcea, Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea, Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea și Școala Populară de Arte și Meserii Râmnicu Vâlcea.
Multe semne de întrebare în legătură cu o decizie a Consiliului Local al Râmnicului??? Cu 12 voturi pentru (de la PER și PSD), Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea și-a exprimat acordul cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a unității de învățământ „Creșa Râmnicu Vâlcea” în dosarul nr. 493/90/2024, ce are ca obiect anularea deciziei de sancționare din 17 ianuarie 2024, emisă de directorul unității și obligarea creșei la plata cheltuielilor de judecată, reclamantă fiind Pleșa Loredana Mihaela, angajată a acestei instituții în momentul aplicării sancțiunii disciplinare, până la soluționarea definitivă a litigiului. A fost mandatat directorul unității de învățământ să desfășoare procedurile necesare în vederea achiziționării de servicii juridice de consultanță și reprezentare și să semneze contractul în dosarul 493/90/2024.