George Simion (AUR): Este foarte important ca pe 9 iunie să fim Apărătorii Patriei Române în Europa și apărătorii familiei tradiționale

duminică, 7 aprilie 2024

Simion: PNL-iştii, slugile mai mici ale celor de la PSD, fratele vitreg și mai prostuț din Partidul Comasat Român (PCR), au terminat de salvat țara, de tăiat pensiile speciale, de scutit românii de taxe și impozite mari sau de ajutat fermierii să nu își ”îngroape” afacerile” şi îi „frământă” acum ceea ce face AUR

„Circulă, pe internet, pe grupuri ale PNL, un mesaj despre unul dintre bannerele stradale AUR care îi înfățișează pe Apărătorii Patriei Române. Gata, au terminat de salvat țara, de tăiat pensiile speciale, de scutit românii de taxe și impozite mari sau de ajutat fermierii să nu își ”îngroape” afacerile”, scrie, pe blogul personal, liderul AUR, George Simion.

„Mă amuză maxim ce treburi mai au cei de la PNL zilele acestea. Slugile mai mici ale celor de la PSD, fratele vitreg și mai prostuț din Partidul Comasat Român, au rezolvat toate probleme cele mai arzătoare ale românilor pe care îi mint de atâția ani.

Și, pentru că nu mai au ce să discute, au început să poarte discuții despre un banner al AUR, afișat pe o clădire de birouri din zona Barbu Văcărescu.

Se iau de faptul că promovăm Apărătorii Patriei Române în țară și în Europa, de parcă toți trebuie să fie slugile Ursulei și să facă totul întocmai cum vin directivele de la Bruxelles. Ce este rău, mă întreb, în a promova Apărătorii Patriei Române, în a afișa un banner cu Mircea cel Bătrân? Ce este rău în a apăra familia tradițională, așa cum a fost lăsată pe acest pământ de Dumnezeu, cu mamă și tată, nu cum zic cei de la Bruxelles, cu Părinte 1 și Părinte 2?

Ce este rău în a vrea să fim respectați în Europa, să nu fim tratați ca și cetățenii de rangul al treilea, să nu fim doar slugile lor?

Gata, cei de la PNL nu mai știu pe unde să scoată cămașa când se uită prin sondaje și se iau de ”extremiștii” de la AUR că au mesaje patriotice.

Uită că au împânzit Bucureștiul cu tot felul de afișe cu fețe obscure, cu minciuni? Nu văd că Nicușor Dan, pe care l-au susținut atâta vreme, ne privea din afișe din parcuri, din toalete, de peste tot și ne vindea gogoși electorale?

Ne acuză că dezbinăm! Păi, eu cred că e dreptul nostru să arătăm lumii ce gândim, prin orice banner sau afiș. Libertatea de a-ți exprima opinia e scrisă și garantată Constituție. Bine, ei au călcat sistematic în picioare Constituția în ultima vreme, e normal să nu țină cont de ea…

Vreau să vă reamintesc cât de important este ca pe 9 iunie să fim Apărătorii Patriei Române în Europa și apărătorii familiei tradiționale. Să îi trimitem la coșul de gunoi al istoriei pe cei care ne-au sărăcit, pe cei care răspund comenzilor venite de la Ursula, pe cei care ne-au vândut țara și nu sunt convinși că Părinte 1 și Părinte 2 trebuie să însemne, de fapt, mamă și tată!”, scrie Simion.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe