Sparle si soparle, 22.02.2024

joi, 22 februarie 2024
  • Fraude de 17 milioane de lei la Primăria Mădulari, descoperite de Curtea de Conturi. Astfel, edilul Daniel Dimulescu nu a evidențiat în contul activelor fixe obiectivele de investiții finalizate, recepționate, date în folosință, la data de 31 decembrie 2021. Alte nereguli au fost: neevidențierea în liste de inventariere distincte a bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale comuna Mădulari date în administrare, concesionare și închiriere, la data de 31 decembrie 2021; neinventarierea obiectivelor în curs, pe stadii de execuție, pentru anul 2021; neefectuarea regularizării cu bugetul de stat a sumelor alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului primite de către Primăria Mădulari, rămase neutilizate după finalizarea lucrărilor; transmiterea cu titlu gratuit către o asociație comunitară, a dreptului de folosință a unui teren de 30.000 mp din domeniul public al Comunei Mădulari, începând cu anul 2020, fără respectarea prevederilor legale; majorarea nejustificată în anul 2019 a prețului contractului privind obiectivul de investiții „Alimentarea cu apă a comunei Mădulari” (terminat, recepționat și achitat integral în anul 2021, finanțat din fondurile primite de la Guvern), reprezentând contravaloarea cotei de profit calculată nelegal prin aplicarea asupra sumei totale rezultată din actualizarea manoperei aferente restului de lucrări rămase de executat, etc.

 

  • Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, creșterea prețului alimentelor din coșul de consum din noiembrie 2023 față de noiembrie 2022 a fost cea mai mare la Râmnicu Vâlcea - peste 26%. În calculul coșului de consum au fost luate în considerare următoarele produse: cartofi, fasole uscată, ceapă uscată, varză de toamnă, carne de porc, usturoi uscat, morcovi, fructe (mere), mere, lapte de vacă, brânză telemea de oaie și ouă. Zalăul e „campionul” prețului la ceapă uscată, la Călărași și Cluj varza e cea mai scumpă din țară, lapte mai scump ca în Giurgiu și Tulcea nu găsești, la București și Slatina e telemeaua de oaie cea mai scumpă, iar ouăle cele mai scumpe le putem cumpăra de la Focșani.

 

  • Prin Decizia nr. 97/2024, ASF a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare de acţiuni emise de SC Chimcomplex SA, iniţiată de SC Chimcomplex SA, ofertă cu următoarele caracteristici: numărul de acţiuni care fac obiectul ofertei este 900.000 acţiuni, reprezentând 0,2952% din capitalul social; valoarea nominală - 1 leu/acţiune; preţul de cumpărare - 23,8 lei/acţiune; intermediarul ofertei este Estinvest SA; locurile de subscriere - conform informaţiilor din cuprinsul documentului de ofertă. Oferta publică de cumpărare se derulează cu utilizarea exclusivă a sistemelor pieţei pe care se tranzacţionează acţiunile emise de SC Chimcomplex SA, permiţând astfel accesul neîngrădit şi nelimitat al tuturor potenţialilor vânzători, persoane fizice şi juridice,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe