Sparle si soparle, 15.02.2024

joi, 15 februarie 2024
  • Rezultate fnanciare ale OLTCHIM, aflată în faliment. Conform raportului administratorului judiciar al SC Oltchim SA privind activitatea societății în anul 2022, întreprinderea a înregistrat venituri totale de 15 milioane de lei, o cifră de afaceri de 8,5 milioane de lei și pierderi de 4,7 milioane de lei. Potrivit situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2022, valoarea capitalurilor proprii ale SC Oltchim SA era negativă, de 285 milioane de lei, iar datoriile au ajuns la suma de 534 milioane de lei. Spre comparație, în anul 2021, întreprinderea a realizat venituri totale de 1,71 miliarde de lei, o cifră de afaceri de 12,68 milioane de lei și un profit de 1,7 miliarde de lei. Fostul combinat chimic a fost condus dictatorial timp de peste 20 de ani de „baronul chimic” Constantin Roibu.
  • Deschis din luna decembrie și până în aprilie, faimosul Icehotel din Suedia are anul acesta o cameră gândită de o vâlceancă. Monica Popescu, împreună cu a sa colega, Emmylou Varon, a realizat în luna decembrie „Dream with a Thorn/Vis cu spin”, o cameră de lux în ICEHOTEL 34, construită în întregime din gheață și zăpadă, unde temperatura se menține constant la -5°C. În luna aprilie 2023, Monica Popescu, arhitect, a fost selectată de juriul concursului internațional de design organizat de Icehotel printre cei 29 de artiști din 14 țări care urmau să construiască un apartament de lux în micuțul sat Jukkasjärvi din nordul Suediei.Deschis în anul 1989, cu un concept artistic unic, Icehotel este, pe lângă un hotel, și o expoziție de artă în continuă schimbare. Creat într-o nouă   versiune în fiecare iarnă, construcția este realizată în întregime din gheață naturală extrasă din râul Torne.
  • Au trecut aproape patru ani de când profesorul de matematică din Vâlcea, Marian Claudiu Balan, a dispărut fără urmă, astfel că familia sa a ajuns în pragul disperării. Rudele bărbatului sunt dispuși să ofere o recompensă până la 10.000 de euro pentru a afla ce s-a întâmplat cu el sau unde se află în aceste momente. Deși autoritățile au recurs la toate posibilitățile pentru afla adevărul din spatele dispariției misterioase, toate investigațiile s-au dovedit a fi fără succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe