O copilă de opt ani din Vâlcea, salvată de SACRIFICIUL mamei sale. Erika este bolnavă de mult timp: „Mi s-a îndeplinit un vis”.

miercuri, 14 februarie 2024

Cazul unei fetițe de opt ani din Râmnicu Vâlcea care a primit un rinichi de la mama sa pentru a trăi o viață normală i-a emoționat pe medici. Copila suferea de o boală cronică și avea nevoie disperată de transplant.  La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca, operația a fost finalizată cu succes.

Erika a făcut dializă de un a și jumătate. O boală cronică a rinichilor i-a afectat funcția și i-a schimbat viața la vârsta de doar şase ani. A urmat o perioadă foarte dificilă atât pentru ea, cât și pentru mama ei, care a fost lângă ea în fiecare moment. Fetiţa a fost nevoită să facă dializă un an până când medicii au decis că este aptă pentru un transplant. A primit un rinichi de la mama ei, din fericire compatibilă.

Mama micuței spune că deși se simte slăbită, este și foarte fericită pentru că visul i s-a împlinit și poate începe o viață normală. Fata ei e puternică și zâmbește.

În prezent, atât mama, cât și fetița se descurcă bine. Abia așteaptă să se întoarcă acasă și să-și înceapă „noua” viață.

„ Este bucuroasă că s-a operat că vrea să danseze şi se va întoarce repede, probabil că în 5 zile va merge deja acasă”, spune Florin Elek, şef secţie transplant Cluj-Napoca potrivit observatornews.ro

A fost o operație foarte complicată care a fost efectuată unui copil anul acesta la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca. Aici se fac peste 100 de intervenții anual, dintre care doar aproximativ 10% sunt destinate pacienților copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe